Exista si alte inteligente în Cosmos?

miercuri, 07 ianuarie 2009

 Am creionat, în episodul precedent, dimensiunile universurilor în care am putea presupune ca exista fiinte ganditoare. În aceasta imensitate, aproape inimaginabila, este practic imposibil sa nu se fi nascut nenumarate civilizatii capabile de zboruri cosmice. Vor fi ajuns ele pana la noi? Ar putea avea vreo legatura cu fenomenul OZN?

În spiritul stiintei, trebuie sa împartim întrebarea în altele mai mici. Prima va fi calcularea sansei ca în Univers sa mai existe viata în afara Pamantului. La randul ei, aceasta implica sa spunem ce fel de viata. La ora actuala, stiinta asociaza notiunea de fiinta vie unor molecule foarte mari, foarte complexe si cu o imensa varietate, avand drept componenta principala carbonul, singurul element care permite crearea unor lanturi stabile de sute sau mii de atomi. Se pare ca numai astfel de molecule pot asigura trasaturile fundamentale care definesc viata: metabolismul, cresterea, înmultirea, intentia de a se misca etc.

Astronomii au identificat, înca de mult, în Cosmos – prin spectroscopie – zeci de tipuri de molecule care pe Pamant sunt caramizile de baza ale vietii: apa, dioxid de carbon, formaldehida, amoniac, acetaldehida, alcool metilic, benzen etc. S-a identificat si un prim aminoacid: glicina. Daca acesti compusi au fost detectati de la o asemenea distanta, înseamna ca ei exista acolo în cantitati enorme.

Dar exista ipoteze si privitor la alte tipuri de viata, de pilda cea care se putea dezvolta în oceane de amoniac în loc de apa, la temperaturi mult mai mici decat cele pamantesti. S-a speculat mult si pe marginea ipotezei vietii bazata pe siliciu (în loc de carbon), întrucat siliciul este – pe langa carbon – singurul element chimic capabil sa formeze lanturi lungi si molecule complexe. Daca însa oxigenul, combinat cu carbonul da dioxid de carbon, aceeasi reactie cu siliciul duce la dioxid de siliciu, deci vietatile din siliciu ar trebui sa expire... nisip. La temperatura la care dioxidul de siliciu devine gaz, lanturile lungi de siliciu se destrama. În plus, în Cosmos nu s-au descoperit compusi ai siliciului asemanatori în complexitate cu cei ai carbonului.

Un alt argument este ca, aparent, viata carbonica este mai eficienta. Înlantuirea a doi atomi de siliciu înmagazineaza (si elibereaza la nevoie) de doua ori mai putina energie decat legatura a doi atomi de carbon, ceea ce ar duce la miscari de doua ori mai lente; deci viata bazata pe siliciu, chiar daca ar exista, ar evolua probabil mult mai încet decat cea carbonica. De la nasterea planetei noastre, ea n-ar fi avut timp sa faca nici primii pasi, în timp ce noi am si ajuns sa ne gandim la zborul spre astre.

E bine sa mai reamintim si faptul ca daca exista undeva în Univers o planeta din siliciu, aceasta este chiar Pamantul (carbon avem mult mai putin). În istoria sa geologica au existat si toate conditiile de temperatura si presiune favorabile unei vieti „siliconice”, dar, din pacate, nicaieri nu s-a gasit vreun semn al acestei forme ipotetice de viata.

Leon Lederman, laureat al premiului Nobel pentru fizica, specula, în anul 2000, ca viata sau inteligenta ar mai putea exista si în unele zone speciale ale Universului, cum ar fi stelele neutronice, miezurile extrem de dense ale unor foste stele. În astfel de locuri procesele se petrec de milioane de ori mai repede decat în lumea biologica. N-ar fi de neconceput, spunea el, ca reactiile din aceste stele sa dea nastere la structuri complexe, dotate cu inteligenta, o inteligenta cu care greu am putea intra în legatura, între altele deoarece într-o ora pamanteasca la ei s-ar scurge echivalentul a mii de ani. O astfel de inteligenta, o data nascuta, ne-ar putea-o lua deci înainte într-un timp foarte scurt.

Dar, mergand pe acelasi fir al rationamentului, de ce n-ar putea exista viata (si chiar o inteligenta capabila sa ne trimita emisari sub forma de OZN-uri) bazata pe cu totul alte forme de agregare a materiei decat cele pe care le cunoastem? Sa zicem, de pilda, structurata pe vibratii insesizabile ale „substratului eteric” al Universului? Desigur, astfel de ipoteze par azi nebunesti si stiinta actuala nu le poate accepta. Dar ele pot fi un îndemn sa încercam sa gandim si dincolo de banal si de palpabil.

DAN D. FARCAS