Ministerul Apararii din Marea Britanie si OZN-urile

joi, 28 februarie 2008

 Între 1991 si 1994 secretariatul 2(a) al statului major al aerului (Air Staff) din Ministerul Apararii al Marii Britanii, secretariat la care se examinau rapoartele privind OZN-urile, a fost condus de un functionar civil, pe nume Nick Pope. La început foarte sceptic, Pope a devenit convins de realitatea acestui fenomen pe masura cunoasterii cazurilor pe care le-a investigat personal.

El a descris aceasta experienta, în 1996, într-o carte: „Open Skies, Closed Minds”, devenita „number one bestseller”. Nick Pope, estima ca exista, în toata lumea, circa 13 milioane de oameni care „au vazut ceva”. El spunea ca dupa experienta, de peste cincizeci de ani, a altora si a sa personal, 90-95% din aceste observatii pot fi explicate în termeni obisnuiti: sateliti, bolizi, avioane, elicoptere, experimente sau exercitii militare, fenomene meteorologice, farse etc.

„Raman însa cel putin 650.000 observatii, în toata lumea, pentru care nu exista explicatii. [...] Tot ce poate spune Ministerul Apararii despre aceste observatii este ca ramane deschis fata de ele. Presupun ca aceasta este o modalitate eleganta de a spune ca nu avem nici o idee ce ar putea fi obiectele raportate. Pozitia ministerului a fost, întotdeauna, ca nu s-au gasit înca indicii ale vreunei amenintari din partea acestora la adresa Regatului Unit.

Ar fi fost mai corect sa se spuna ca nu avem dovezi ca pe cerul nostru ar fi avut loc un act ostil pe fata – deocamdata [...] dar nu avem nici dovezi ca un fenomen foarte real, precum OZN-urile, este inofensiv”. Pope adauga: „daca subestimarea inamicului este considerata un pacat în lumea militarilor, incapacitatea de a-i recunoaste existenta este un pacat cardinal”.

Pope a mai descoperit ca rapoartele privind observatiile de OZN-uri facute înainte de 1967 au fost sistematic distruse, fiind considerate „lipsite de interes social sau istoric”. Daca în America au fost desecretizate circa 30.000 de documente privind observatiile OZN, numarul acestora în Marea Britanie era mult mai mic. Si totusi, în ambele locuri, exista dovezi ca anumite documente continuau sa fie ascunse.

La postul sau, Pope a fost surprins sa constate ca militarii din fortele aeriene britanice erau foarte deschisi privitor la fenomenul OZN. Explicatia consta în sensibilitatea lor crescuta fata de amenintarea unei tehnologii superioare, ca si în faptul ca, la un eventual gest ostil al OZN-urilor, avioanele militare ar fi fost primele trimise sa încerce sa rezolve problema. În plus, multi vazusera OZN-uri.

Investigatorul englez Omar Fowler a catalogat, numai între decembrie 1994 si mai 1995, si doar în regiunea Derbyshire din centrul Regatului Unit, cincizeci si doua de observatii ale unor OZN-uri enorme, majoritatea avand forma triunghiulara. În seara de 23 august 1994 doi martori au avut sansa sa filmeze, cu o camera video, un astfel de OZN. La un moment dat, s-au apropiat doua elicoptere; luminile OZN-ului s-au stins imediat si nu s-au reaprins decat în momentul în care elicopterele s-au departat. Fortele aeriene britanice au declarat ulterior ca nici un aparat al lor nu fusese în zona la momentul respectiv.

La 6 ianuarie 1995 un Boeing 737 al companiei British Airways, în timp ce se afla la altitudinea de 1300 de metri, pregatindu-se sa aterizeze pe aeroportul din Manchester, a trebuit sa faca o manevra brusca pentru a evita coliziunea cu un OZN care s-a apropiat din dreapta. Nava misterioasa, de forma triunghiulara alungita, a trecut razant deasupra carlingei, atat de aproape încat copilotul si-a aplecat, instinctiv, capul. Obiectul nu fusese reperat de radare.

Echipajul, foarte impresionat, a facut un raport, ceea ce a reprezentat mai degraba o exceptie, pilotii preferand, de regula, sa treaca sub tacere astfel de întalniri. Concluzia autoritatii aviatiei civile, adoptata dupa un an de anchete, a fost „caz nerezolvat”. În spatiul aerian britanic s-au petrecut mai multe întalniri similare.

Alti autori britanici: Nicholas Redfern sau Armen Victorian, dupa investigatii temeinice, au ramas convinsi ca secretariatul 2(a), era mai mult un paravan, o vitrina, menita sa creeze impresia ca fenomenul este sub control. În realitate în acest loc soseau doar o parte din rapoarte, în primul rand cele trimise de marele public. Nici una dintre observatiile facute de marina militara nu a ajuns aici; si observatiile facute de piloti, în special de cei militari, aveau un alt drum, ajungand la organisme mult mai secrete.

Una dintre acestea pare a fi localizata la baza RAF Farnborough din Hampshire, la baza RAF din Rudloe Manor, din Wiltshire, unde se afla sediul central al serviciilor de politie militara si de securitate ale fortelor aeriene britanice, ca si un centru de instruire în contrainformatii.

DAN D. FARCAS