Harta Cetatii necunoscute

miercuri, 03 octombrie 2007

 Dupa cativa ani de studii, o echipa internationala de cercetatori a reusit sa intocmeasca o harta a unui teritoriu urbanizat cu o suprafata de 3000 de kilometri patrati, aflat in jurul templului din Angkor (Cambodgia). Bilantul echipei de cercetatori cambodgieni, australieni si francezi, dupa o munca laborioasa, e remarcabil: 1000 de lacuri artificiale, sute de kilometri de canale si diguri, 74 de temple descoperite, toate aflate pe o intindere de 3000 de kilometri patrati, minutios cartografiati. Este vorba despre o cetate necunoscuta, apartinand civilizatiei khmerilor si despre o istorie care s-a intins intre secolele IX si XVI.

Cladirile si retelele hidraulice vizibile inca astazi au „radacini” in pamant sau sunt ascunse in vegetatia densa. Arheologii au recurs in demersurile lor la mijloace aeriene si spatiale. Fotografiile aeriene au permis deja studiul precis al structurilor mai mult sau mai putin vizibile, o metoda de cercetare clasica in arheologie. Resturile de cladiri, ziduri, drumuri si-au tradat prezenta prin usoare variatii de culori in conditiile in care masa vegetala era mai putin stufoasa.

O metoda imbunatatita datorita radarului aeropurtat Airsar furnizat de NASA. Acest instrument, care se regaseste in dotarea unor sateliti (ERS-2 sau Envizat), ofera imagini (spre deosebire de un radar traditional) si pune in evidenta parametrii solului, in special, umiditatea. Totul a fost completat de informatiile obtinute prin satelit.

Pe intreaga suprafata de 3000 de kilometri patrati se afla locuinte, terenuri agricole si un complex de retele de irigatie, acesta din urma ocupand o mie de kilometri patrati. Situl arheologic nu este o noutate absoluta, fireste. Unele vestigii sunt cunoscute de multa vreme, printre ele figurand ansamblul urban din jurul templului din Angkor, cunoscut sub denumirea de „cetatea hidraulica”.

Ceea ce i-a surprins si fascinat pe cercetatori a fost amploarea si complexitatea structurilor descoperite in urma studiilor stiintifice. Cu certitudine, este vorba despre cea mai vasta amenajare de acest gen cunoscuta din perioada preindustriala. Datorita acestui ansamblu de canale, locuitorii regiunii erau aprovizionati in mod regulat cu apa, indiferent de capriciile musonului, putand totodata sa irige, fara retinere, culturile.

Din informatiile obtinute s-a ajuns, deocamdata, la concluzia ca locuitorii regiunii au traversat perioade critice, cea mai infloritoare fiind cuprinsa intre secolele XI si XIII.

Lectura, decriptarea datelor, nu e deloc usoara. Cercetatorii, care asemuiesc zona cu un palimpsest, sunt convinsi ca vor putea descrie evolutia amenajarilor realizate in cursul secolelor, ca vor face lumina in ipoteza despaduririlor, a suprapopularii si a degradarii solului, evenimente care i-ar fi determinat pe locuitori sa paraseasca acest teritoriu urbanizat.

DORIN MARAN