Amici fara grai

miercuri, 07 martie 2007

 Atunci cand ne referim la lumea animalelor, de obicei ne raportam la doua coordonate principale: lupta pentru existenta (procurarea hranei, protejarea teritoriului, apararea de dusmani etc.) si perpetuarea speciei. Foarte putin apare in prim-plan un aspect absolut fascinant - legaturile de prietenie si colaborarea dintre specii diferite. Prof. dr. Tudor OPRIS (despre care remarcam cu alta ocazie ca are o activitate prodigioasa in domeniul popularizarii stiintei, rasplatita cu premii internationale extrem de valoroase, fost apropiat si colaborator al regretatului savant Jacques-Yves Cousteau) scoate la lumina o serie de asemenea raporturi, conturand imaginea unei lumi de-a dreptul fabuloase.

Universul din musuroiul de furnici

      Stat In stat. In ciuda cazurilor de razboaie intre furnici, unde nu exista ceea ce noi numim mila si iertare, se cunosc si impresionante situatii de convietuire, cu veritabile accente de tandrete. Astfel, furnicile rosii de padure au in preajma alte furnici, minuscule, numite Formicaxenius nitidulus, care profita de protectia, dar si de caldura musuroiului. Singurele situatii mai tensionate observate de cercetatori sunt cele in care „piticii” apar in calea gazdelor lor.

Daca „stapanul” il ia pe cel mic intre maxilare, acesta din urma adopta o tactica proverbiala: face... pe mortul, reusind sa scape. Oarecum similara e relatia dintre speciile Leptothorax emersonii si Myrmica americana, in sensul ca primele construiesc un fel de apartamente in galeriile sapate de celelalte si astfel iau nastere adevarate hoteluri subterane, utilizate in comun. Mai mult, s-a remarcat ca, atunci cand se intalnesc, Leptothorax o linge pe Myrmica, i se urca in spinare, apoi o mangaie cu antenele si ii cere de mancare!

      Dependente de alcool. Din motive cu totul diferite, ce-i drept, unele furnici s-au ales cu un viciu uman. Alaturi de Formica sanguinea traiesc niste gandaci din specia Lomechusa, inzestrati cu calitati mai degraba negustoresti. De fapt, ei isi atrag gazdele catre un troc menit sa le asigure hrana. Mecanismul trocului, multa vreme necunoscut, e foarte interesant. Cand se intalneste cu furnicile, Lomechusa le atinge si acestea regurgiteaza din gusa o cantitate de substanta nutritiva „livrata” oaspetelui.

In schimb, ele ling de pe perisorii aflati pe abdomenul acestuia lichidul secretat de corpul lui. Unii cercetatori cred ca ar fi vorba despre hormoni si vitamine, insa cei mai multi au convingerea ca e un lichid eteric care da un gen de betie alcoolica si, in timp, creeaza dependenta. Aceasta ar explica si de ce furnicile-gazda, pentru a beneficia de licoarea euforizanta, nu numai ca tolereaza in cuib si hranesc Lomechusele, ci le cresc si larvele, deseori neglijandu-si propriile progenituri. De unde se vede ca, si la furnici, consumul excesiv de alcool dauneaza grav sanatatii.

Din tainele marilor

      Pestele-clovn a primit acest nume datorita coloritului sau viu, dar el atrage atentia in primul rand prin modul de viata, in „anturajul” actiniei. Desi aceasta are tentaculele pline de celule urticante, veninul nu-i face nici un rau micului companion, despre care aflam ca se imunizeaza intr-un mod similar cu vestitul rege Mithridate, care consuma zilnic doze mici de otrava, pentru a nu putea fi ucis astfel de dusmani.

Pestisorul nostru inghite si el celule vezicante, asa ca se poate feri de pradatori chiar intre tentaculele actiniei, care-i protejeaza in acelasi mod si icrele. In schimb, el curata bratele acesteia de resturi de mancare, de pesti digerati, iar prin miscarile sale impinge catre prietena veninoasa vanatul si bucati de hrana, in acelasi timp antrenand in jur curenti de apa proaspata.

      Lanternele vii subacvatice au intrigat multa vreme lumea oamenilor de stiinta, mai ales ca nu doar o specie se foloseste de asa-numitul fenomen de bioluminiscenta. Uimitor ramane, oricum, sistemul de iluminare, deosebit de complex si alcatuit din doua tipuri de „piese”: celule speciale, care apartin animalului dotat cu „lanterna” si bacterii luminoase.

Prof. dr. Tudor Opris apreciaza ca, in lumea acvatica, caracatita beneficiaza de „cel mai perfectionat, mai puternic si mai economicos far al lampasilor marini”. Ochiul ei telescopic e format din celule argintii care reflecta lumina si celule opace, impreuna alcatuind un fel de oglinzi concave. Cat despre bacteriile-combustibil, procurate direct din apa marii, se inmultesc mai rapid decat timpul necesar pentru „ardere”. Ca o curiozitate similara, prof. Opris aminteste si cazul a doi pesti din zona Marii Banda (Oceania), care-si poarta „lanternele” sub ochi. Savantul Igor Akimuskin afirma ca lumina emisa de acestea e atat de puternica, incat „poti descifra ora pe cadranul ceasornicului, la o distanta de 2 metri!”.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU