Amprente ale spiritualitatii noastre

miercuri, 02 iulie 2003

          Biserica din Voivodeni
          
          Asezata pe un deal in satul Voivodeni, biserica având hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril" este una dintre cele mai frumoase constructii de acest fel din judetul Salaj. Locasul a fost inaltat la inceputul secolului al XIX-lea, când locuitorii satului au dorit o biserica noua, care s-o inlocuiasca pe cea veche, devenita neincapatoare.
          Biserica din Voivodeni
          
          Asezata pe un deal in satul Voivodeni, biserica având hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril" este una dintre cele mai frumoase constructii de acest fel din judetul Salaj. Locasul a fost inaltat la inceputul secolului al XIX-lea, când locuitorii satului au dorit o biserica noua, care s-o inlocuiasca pe cea veche, devenita neincapatoare. Inscriptia mentioneaza clar: "S-au araduit a se zidi din pajiste in anul 1820. Si s-au zidit in cheltuiala satului fiind paroh locului Colciar Stefan si fiul sau Gheorghe Colciar, si fiind ficurator bisericii Elci Ioan. Si s-au savârsit aceasta sfânta biserica a se zidi 1822". Se pare ca tot atunci ar fi fost daruit bisericii un Octoih tiparit la Manastirea Tuturor Sfintilor din Bucuresti, cumparat de parintele Stefan pentru suma de opt florini.
          Constructia respecta planul specific arhitecturii lemnului, un dreptunghi cu absida poligonala cu cinci laturi, decrosata. Pe laturile exterioare dinspre vest si sud se afla prispa, cu un decor sculptat de mare frumusete. Acoperisul, in pante abrupte, este impodobit cu foisorul din care se inalta, plina de indrazneala, flesa.
          Pronaosul este despartit de naos printr-un perete cu deschideri laterale pe care sunt insiruiti stâlpi, ornamentati cu diverse forme sculpturale, atent realizate. Biserica, impunatoare la vremea respectiva, a costat destul de mult, asa ca satenilor nu le-a mai ramas bani pentru pictura, lucrarea realizându-se abia peste un deceniu. In acest scop ei au apelat la un mester vestit, Iosif Perso, care-si capatase o faima binemeritata dupa zugravirea bisericii Dragului. Vechii pisanii i se adauga acum una noua, precizându-se numele artistului si anul executiei: 1831. In anii care trecusera de la zugravirea bisericii de la Dragu, artistul capatase o mare experienta. Decoratia este bogat ornamentata cu flori si vita de vie, respectând o iconografie specifica.
          In pronaos apare "Pilda fecioarelor". Interesanta este aici coloratura folosita. Toate sunt invesmântate in portul taranesc local: fusta lunga, sort si vesta, dar hainele fecioarelor nebune au o culoare inchisa, maro, pe când cele intelepte sunt imbracate in rosu si bej. Pe peretele dinspre nord se afla chipuri de mironosite iar pe latura de sud "Izgonirea din Rai". De remarcat aici ca Adam poarta uneltele cu care va trebui sa munceasca pamântul pentru a-si câstiga hrana. El duce astfel sapa, lopata si coasa, iar Eva, despletita, aflata inaintea lui, poarta mâhnita un caier de tors. Pictura boltii naosului, distribuita in trei registre, cuprinde scene din viata lui Iisus si chipurile Apostolilor. Pe peretele altarului apare "Punerea in mormânt" continuând cu Sfintii Ierarhi.
          Din nefericire aceste minunate opere de arta au avut mult de suferit datorita faptului ca acoperisul, grav deteriorat, a fost lasat nereparat, mai ales dupa ce intre 1958-1960 s-a ridicat o noua biserica din zid
          Din 1975, insa, constiente de valoarea monumentului, autoritatile au inceput sa ia masuri in vederea restaurarii. Acestea au reusit sa mentina si sa improspateze frumusetea acestui locas care nu trebuie lasat sa dispara.