Cand „Vantul Divin” adie zadarnic

miercuri, 25 iulie 2018

Imparatul si Imperiul Japonez au declansat actiunile militariste si apoi au intrat in al Doilea Razboi Mondial fara o evaluare corecta, obiectiva a capacitatii militare a inamicului. Nici un strateg nipon nu a apreciat la adevarata valoare puterea economica si forta industriei de razboi ale SUA. Iar cand si-au dat seama ca sunt coplesiti, ultima strategie a disperarii a fost atacul sinucigas tip kamikaze. Traditia japoneza si Codul samurailor („Bushido”) interziceau umilinta capitularii.

 „Kamikaze” inseamna „vant divin favorabil” si a fost promovat in cultura japoneza dupa ce taifunul a oprit flota mongola a lui Kublai Han sa invadeze Japonia (1274 si 1281). Dar in ultimii doi ani ai celui de-al Doilea Razboi Mondial, fortele japoneze s-au vazut depasite la toate capitolele de catre Marina si Aviatia americane.

„Roiurile de albine ucigase”

 Prima propunere de folosire a kamikazelor a facut-o capitanul-pilot Motoharu Okamura, in 1944, care spunea ca albina moare dupa ce inteapa si de aceea „vom crea un roi de albine”. in 1945, constatand sacrificiile inutile ale tinerilor japonezi, Okamura s-a sinucis. „Roiul de albine” gandit de Okamura a fost alcatuit, in mai multe valuri (1944 si 1945), din peste 2.800 de kamikaze. Tintele principale erau portavioanele SUA, flota britanica, submarinele si torpilele, dar si navele comerciale aliate.

 Si astazi continua evaluarea acestor atacuri, impotriva carora fortele aliate si SUA au stiut sa desfasoare baraje tactice eficiente. „Japonologii” cei mai numerosi estimeaza ca numai 14 la suta dintre avioanele sinucigase au trecut de radare si de tirurile aliate. in total, japonezii au distrus 34 de nave, au avariat 368, producand 4.900 de decese. Doar 8,5 la suta din tintele atinse au fost scoase din lupta, ceea ce demonstreaza ca masurile de autoaparare (prin blindaje speciale) au functionat. Pe de alta parte, chiar si liderii niponi au recunoscut ca pregatirea valurilor de voluntari pentru misiuni kamikaze era inferioara pilotilor americani si britanici.

 Entuziasmul recrutilor n-a fost suficient. Foarte multi au fost doborati in zbor, surprinsi de radarele zburatoare si tehnica de lupta a bombardierelor tip „B 29” (foarte suple in manevre, in pofida greutatii). Cel mai mare val de kamikaze a fost cel din aprilie-iunie 1945, in Batalia pentru Okinawa. Atunci, 1.465 de kamikaze au produs cele mai mari daune fortelor navale aliate. Dar „roiul de albine ucigase” ataca in disperare si nici o tinta majora (portavion, crucisator sau distrugator) nu a fost distrusa la Okinawa..

 In culisele acestor atacuri haotice era o regula stricta: daca un kamikaze se intorcea la baza de noua ori, era impuscat de superiori. Sarmanii voluntari stiau ca mor si pentru binele familiilor lor. Ei erau infasurati cu steagul tarii si aveau medaliile de eroi la piept. Codul samurailor si patria erau mai presus decat viata.

Sacrificii inutile

 Imparatii Japoniei transformasera cultul Shinto intr-un cult patriotic care amintea ca samuraii isi faceau seppuku (harakiri) ca sa nu se predea. Loialitatea fata de imparat era uluitoare. Dar razboiul a aratat ca asta nu e suficient.

 Insusi imparatul Hirohito (1901-1989) a regretat ca nu a oprit kamikazele. Multi analisti japonezi au criticat si ei, dupa decenii, actiunile sinucigase.

PAUL IOAN