Crema de sunca

miercuri, 18 iulie 2018

 150 g sunca slaba, 150 g unt , o lingura coniac, piper, sare.

 Sunca trecuta de doua ori prin masina de tocat se freaca bine cu untul pana se omogenizeaza. Se adauga coniacul, se sareaza si se pipereaza dupa gust.

Budinca de malai cu branza de vaci

 300 g branza de vaci, 300 g smantana, 5 oua, 2 pahare malai, 1 pahar faina, o lingura zahar, o lingurita rasa sare, ½ plic praf de copt, o lingurita zeama de lamaie, o lingura unt.

 Se freaca branza de vaci cu galbenusurile puse pe rand, se adauga smantana, sarea, zaharul, faina, praful de copt stins cu zeama de lamaie si malaiul cernut. Dupa ce amestecul este bine omogenizat, se incorporeaza si albusurile batute spuma. Compozitia obtinuta se toarna intr-o tava unsa bine cu unt si se introduce in cuptorul incins la foc potrivit, aproximativ 40-45 minute. Cand budinca este frumos rumenita si se desprinde usor de marginea tavii este gata. Se serveste imediat simpla sau cu smantana proaspata, dupa gust.