Optimism si rococo

miercuri, 11 iulie 2018

Membru al onorantului grup de pictori italieni numit „Batranii maestri”, Giambatista Tiepolo (1696-1770) a fost unul dintre reprezentantii de seama ai stilului rococo din secolul al XVIII-lea. A murit in anul in care se nastea Beethoven, „Geniul din Bonn”, insa tensiunea din compozitiile germanului este straina operei lui Tiepolo.

 Frescele sale prin care s-a impus in tinerete sunt pline de o luminozitate incantatoare, optimista, destinsa. Tiepolo a fost un spirit deschis, comunicativ si plin de increderea ca lucrarile sale merg la sufletul admiratorilor. De foarte tanar, Tiepolo a fost remarcat pentru frescele impresionante realizate pe cupolele diverselor biserici. Numele sau a devenit din ce in ce mai familiar clerului italian dornic de a-si decora lacasurile sfinte, mai ales ca numele de „Tiepolo” are o istorie nobiliara; insa maestrul n-a apelat niciodata la trecutul inaintasilor sai.

 Venetian si fiu de capitan de vas, Giambattista Tiepolo ramane de mic orfan de tata, dar talentul sau precoce il face sa aiba de timpuriu indrumatori intr-ale artei. Asa se face ca este protejat de familia unui patrician, face ucenicie la maestri venetieni si la 19 ani da lovitura cu lucrarea „Sacrificiul lui Isaac”. A fost un fel de trambulina care l-a propulsat catre marile comenzi de fresce pentru vile si palate ale sus-pusilor vremii si i-a permis lui Tiepolo sa-si demonstreze exceptionalul talent de decorator de lux in stil baroc-rococo.

 Marele talent venetian Tiepolo este cel caruia ii datoram tranzitia de la intunecimile barocului spre luminozitatea serena a stilului rococo, cel care a devenit o moda in timpul lui Ludovic al XV-lea. Numele de „rococo” provenea de la termenii frantuzesti pentru „roca” si „cochilie”, adica „rocaille” sau rococo. Frumusetea si extravaganta costumelor personajelor sale, culorile vii si pastelate, optimismul divin al compozitiilor mitologice l-au facut celebru in toata Europa. Aproape ca nu mai putea onora comenzile atat pentru stabilimente religioase, cat si pentru cele profane. De aceea, Tiepolo mai consemneaza o noutate in istoria artei, faptul ca lucra impreuna cu doi dintre fiii sai, Domenico (in special) si Lorenzo.

 Faima „echipei Tiepolo” devine atat de mare, incat este chemata si de printul-episcop al Bavariei (la Würzburg realizeaza capodopera „Apollo si continentele”) si de regele Spaniei (la Madrid, in palatul regal al lui Carol al III-lea, finalizeaza splendida fresca „Apoteoza Spaniei”). Tiepolo era prezentat peste tot ca fiind expertul ideal pentru scene monumentale, panegirice si apoteoze, frescele sale avand si insusirea de a putea fi privite cu acelasi efect din mai multe unghiuri. In Italia era primit ca un magician al zidurilor si boltelor, la Padova fiind numit si presedinte al Academiei de arta.

 Din pacate, acest pictor al culorilor care te mangaie a cazut repede in dizgratie, caci neoclasicismul debuta navalnic in Franta si nu numai. Optimismul lui cromatic este inlocuit cu asprimea culorilor dense, profunde. Tiepolo poate fi considerat omul care a imblanzit barocul lui Rubens, dar a cazut prada neoclasicilor Jacques-Louis David si Dominique Ingres. Acestia, la randul lor, urma sa fie aruncati in umbra de impresionisti, devorati si ei de modernisti.

PAUL IOAN