Flotila de sinucigasi a lui Hitler

miercuri, 27 iunie 2018

Cand soarta celui de-al Doilea Razboi Mondial devenea dezastruoasa pentru Hitler, furia criminala a acestui dictator monstruos l-a determinat sa ia decizii disperate, fara sa tina seama nici o clipa de realitatea de pe front. Doar o slugarnicie incredibila i-a facut pe generalii sai sa accepte actiuni de tip kamikaze, fara nici o sansa de reusita. Operatiunea era codificata „Leonidas”.

 Tipul de dementa nazista a fost ilustrat si de ofiterul SS de origine austriaca Otto Skorzeny, cel care a fost cu ideea unei flotile aeriene de sinucigasi fara speranta. Culmea este ca acest fanatic a reusit sa se sustraga Procesului de la Nürenberg si a ajuns garda de corp al pro-nazistului presedinte argentinian Juan Peron (in functie 1946-1955).

Fanatism criminal nazist

 Faima si respectul de care se bucura Skorzeny in randul armatei naziste erau impuse de spectaculoasa operatiune de salvare a lui Mussolini din captivitate (1943), terminata cu eliberarea lui „Il Duce”. Skorzeny a cautat radacini ale actiunilor sinucigase in mitologia germana, pentru a se justifica, avertizand ca amploarea actiunilor aliatilor impune masuri exceptionale. Dar cel mai convingator argument a fost batalia de la Thermopile (anul 480 i.Hr.), cand Leonidas I, regele Spartei, a tinut piept persanilor (condusi de Xerxes I) cu numai 300 de luptatori, care au murit pana la unul. De aceea programul cu bombe cu om la bord s-a numit „Leonidas”.

 Trebuie spus de la bun inceput ca strategia sinucigasa nu a fost pe placul lui Hitler, care considera ca afecteaza propaganda nazista. Cu toate acestea, führerul a dat liber programului de antrenament. Sufletul acestor pregatiri a fost celebra aviatoare nazista Hanna Reitsch (1912-1979), o eroina a aviatiei de razboi germane, remarcata prin zborurile ei de incercare si misiuni de lupta. Din cauza panicii care-i stapanea pe liderii nazisti, programul sinucigas a avut mai multe variante, toate ezitante.

 La inceput s-a propus inzestrarea rachetei V1 (bomba zburatoare) cu pilot parasutabil (cu V1 fusese atacata Anglia in 1944). Apoi s-a propus varianta cu bombardier purtator al unui planor pilotat si dotat cu o bomba de 2 tone („Pachet supraetajat”). Ambele variante insemnau pierderi umane aproape sigure. Hanna Reitsch a propus, in fanatismul ei, sacrificarea aparatelor tip Messerschmitt, care trebuiau sa cada asupra navelor aliatilor. Ultima varianta a fost folosirea bombelor cu pilot tip Fieseler (0,9 tone). Himmler a propus folosirea de condamnati, dar Hanna Reitsch a reusit sa adune 70 de voluntari dintre recruti. Acestia au fost pusi sa semneze un protocol prin care acceptau ideea mortii pentru Reich, desi ei aveau o mica sansa de a se parasuta inainte de impact.

 Astfel, intre 17 si 20 aprilie 1945 misiunea Leonidas a lansat intre 10 si 20 de „bombe umane” asupra podurilor de pe raul Oder, pentru a stopa inaintarea rusilor spre Berlin. Nu exista date precise asupra succesului operatiunilor sinucigase, cert este doar ca Hitler a oprit acest gen de lupta pentru ca eficienta a fost mult sub asteptari. Nici astazi nu se stie cati „kamikaze nazisti” si-au dat viata.

PAUL IOAN