Ganduri in piatra si bronz

miercuri, 27 iunie 2018

A ilustrat cu o „gingasie ferma” editia din 1887 a „Florilor Raului”, din pretuire netarmurita pentru Baudelaire. Cu aceeasi veneratie a vrut sa-l sculpteze pe Victor Hugo gol pusca, intr-o hora a muzelor, dar a fost refuzat. A facut o pasiune uriasa pentru studenta sculptorita Camille Claudel, dar a abandonat-o si nu i-a recunoscut copiii, asa cum avea sa faca peste timp si Picasso. Intr-o singura idee, acesta a fost Auguste Rodin, un romantic care s-a descatusat de sentimentalisme si a pasit spre viitor, alaturi de impresionisti.

 Cunoscut marelui public in special datorita sculpturilor in marime naturala cu caracter erotic, care reprezinta personaje cunoscute dar in ipostaze metaforice, Auguste Rodin a primit o comanda pentru un portal care sa fie amplasat la intrarea in Muzeul de arte decorative din Paris. Era anul 1880 si, prin mijlocirea unor personalitati politice importante (artistul l-a cunoscut personal si pe Leon Gambetta, prim-ministru al Frantei in 1881-1882), sculptorul, deja afirmat prin realizarea unor lucrari de mare anvergura, se orienteaza spre o metafora care sa dezvaluie atmosfera societatii franceze din epoca. „Poarta infernului” s-a numit acea lucrare din bronz, a carui personaj principal este, evident, Dante Alighieri.

 Impresionanta lucrare – ramasa neterminata dar achizitionata si in aceste conditii, pentru frumusetea si impactul ei emotional – este plina de personaje minuscule, in tot felul de ipostaze. Dante este realizat in postura sa clasica, de poet care mediteaza asupra moralitatii. Ei bine, tocmai acea mica sculptura de pe „Poarta infernului” a fost reluata in marime naturala de Rodin si a devenit una dintre cele mai cunoscute sculpturi ale timpurilor moderne, sub denumirea de „Ganditorul”.

 Barbatul nud, aflat intr-o clasica pozitie de dezbatere cu propria constiinta. „Chiar inclestarea degetelor de la picioare, spune Rodin, sugereaza ca intreaga fiinta a barbatului traieste o concentrare maximala”. Capodopera a fost finalizata abia in 1902 si a devenit proprietatea Primariei Parisului prin subscriptie publica... Si cand te gandesti ca acest om provenind dintr-o familie foarte modesta (tatal functionar, mama croitoreasa) a fost respins la scoala de belle-arte de mai multe ori.

 Sculpturile care reprezinta barbati celebri au fost mult timp predilecte pentru cariera lui Rodin, iar unele dintre ele au fost aspru criticate la vremea lor. „Balzac” era prea trist si infasurat intr-o draperie. Cu greu a fost acceptata cea intitutala „Ioan Botezatorul”, pe care Rodin il vede ca pe un barbat complet dezgolit (sexul acoperit de o frunza), si degetul ridicat spre cer. Toate aceste lucrari monumentale reprezinta atat influenta lui Michelangelo si Donatello, cat si generozitatea barocului, dar mai ales viziunea personala a lui Rodin despre natura umana. El insusi s-a dovedit a fi un om cu mare tarie de caracter, dar si slabiciuni pe care si le-a asumat in permanenta.

 Muza permanentizata a lui Rodin a fost o femeie foarte simpla, Rose Beuret, pe care a cunoscut-o cand ambii aveau 20 de ani. In pofida faptului ca nici ei nu i-a recunoscut fiul, Rodin nu a decupat-o din sufletul sau pana la moarte. Descoperim chipul lui Rose in multe lucrari.

PAUL IOAN