Misoginismul regizorilor de odinioara...

miercuri, 06 iunie 2018

In zilele noastre, producatorii de filme au o grija deosebita sa nu jigneasca, fie si din greseala, sensibilitatile unei anumite categorii umane sau minoritati sexuale ori sociale. De aceea, corectitudinea politica a devenit un element sine qua non pentru orice pelicula care vrea sa aiba succes la critici si la public.

In zilele de aur ale Hollywoodului insa, aceste temeri nu preocupau pe nimeni si de aceea in multe filme considerate „legendare” apar replici sau referiri care astazi nu si-ar mai putea face loc in niciun scenariu, din simplu motiv ca ar fi considerate, de pilda, misogine. Sa luam in considerare doar cateva exemple si cu siguranta ne veti da dreptate...

Filmele lui Hitchcock

 Considerat de multi drept cel mai mare regizor al filmului de suspans din toate timpurile, Alfred Hitchcock a fost acuzat de un misoginism dus la extrem in viata de toate zilele, misoginism care se revarsa din plin si in opera lui. Personajele sale feminine sunt fie vampe, fie ticaloase, fie tradatoare sau de-a dreptul diabolice si fiecare este pedepsita la final, spre deliciul spectatorului contaminat si el de misoginism. Faptul este valabil pentru mai toate filmele lui, de la Psicho la Pasarile si Vertigo, unde femeile apar ca o pacoste pe capul barbatilor, spre a le ruina viata si a-i atrage intr-un paienjenis de grozavii si crime.

Casablanca

 Daca un extraterestru ar veni pe planeta Pamant si i s-ar cere sa vada acest film, probabil ca ar ramane cu o impresie foarte proasta despre femei. E adevarat, nimeni nu poate contesta ca povestea e romantica, dar felul cum sunt prezentate personajele lui feminine nu e deloc magulitor: Annina, o tanara care s-ar culca cu oricine ca sa obtina o viza, Yvonne, o „jucarie sexuala”, un fel de „fata Bond avant la lettre” si, nu in ultimul rand, personajul principal, Ilsa, care ii spune in fata amantului, Rick „Va trebui sa gandesti tu pentru amandoi” si care accepta orice se va decide in numele ei de catre Rick – chiar si sa ramana alaturi de un sot pe care-l iubeste. Probabil ca „alienul” nostru ar ramane, vizionand filmul, cu impresia ca pe Terra doar barbatii gandesc, in timp ce femeile sunt... frumoase!

My Fair Lady

 In 2016, pe cand promova o noua adaptare teatrala a piesei lui Shaw, „My Fair Lady”, reputata actrita Julie Andrews recunostea ca spectacolul este „foarte, foarte sexist”, insa dadea vina pe perioada la care facea trimitere acesta. Nici adaptarea din 1964, pentru marele ecran, nu s-a comportat mai bine, ci prezinta personajul Lizei Doolittle ca pe al unei „femeiuste” care-si doreste depasirea conditiei sociale si patrunderea in randurile clasei de sus cu orice pret.

 Notele misogine apar pretutindeni, mai ales in cantece precum „You Did It” sau „I am An Ordinary Man”, iar finalul este cu siguranta detestat de feministe: Eliza se intoarce, supusa, la Higgins, renuntand cu bucurie la autonomia ei pentru a-i aduce papucii... „stapanului”.

Grease

 Chiar si intr-unul dintre cele mai indragite musicaluri din toate timpurile, in care Olivia Newton-John si John Travolta au facut roluri de exceptie, misoginismul pare la el acasa. Judecand prin prisma tinerelor generatii, faptul ca niste elevi de liceu puteau sa aiba o aventura de-o vara fara sa fie nevoie sa-si puna, ulterior, pirostriile, nu reprezinta „mare scofala”. Insa la vremea lui, filmul a scandalizat firile mai puritane.

 Nu la fel de scandalizate au fost insa acestea de lucruri care le umplu azi de nervi pe feministe: prezentarea personajului principal feminin, Sandy, drept o „gasculita” sedusa de macho-man-ul Danny. Plus de asta, atitudinea baietilor fata de fete, faptul ca acestea nu prea cracnesc in fata partenerilor lor si promisiunea ca vor deveni „bune gospodine” nu e deloc de natura sa le incante pe feministele de azi.

Primele filme ale lui Woody Allen

 De o inteligenta taioasa, abraziva, deloc pe placul multora, faimosul actor si regizor Woody Allen a fost si el acuzat de misoginism. De altfel, atitudinea lui fata de femei nu este prea ingaduitoare nici in viata reala, iar in filme precum Manhattan sau Annie Hall personajele interpretate de Meryl Streep, respectiv Diane Keaton, nu au parte de un tratament prea favorabil din partea regizorului. Curajul lui Allen de a fi acid cu femeile in anii 80, cand miscarea feminista era in plin avant, i-a atras multe dusmanii, desi el a continuat sa insiste ca umorul lui cinic nu vizeaza in special femeile, ci pe toata lumea!

 Totusi, se pare ca pana si un geniu ca Woody si-a invatat lectia si a realizat ca, daca vrea sa mai faca filme la Hollywood in epoca noastra trebuie sa o lase mai moale cu ironiile la adresa „blondelor”. Si daca nu credeti, comparati acidele filme din tineretea lui cu peliculele absolut „corecte politic” realizate de el in ultimul deceniu...

GABRIEL TUDOR