Doua spirite care danseaza ciudat

miercuri, 30 mai 2018

La jumatatea lunii aprilie, editura Humanitas Fiction a lansat in Colectia Raftul Denisei, romanul lui David Mitchell, Visul numarul 9, in versiunea romaneasca a lui Mihnea Gafita. Fara nici o legatura cu spitalul cu acelasi numar din Bucuresti, titlul romanulului face o trimitere directa la melodia lui John Lennon, #9 Dream, piesa preferata a personajului principal.

 Visul numarul 9 are, ca toate romanele lui David Mitchell, o multitudine de fire narative. Ceea ce da coerenta intregului este odiseea urbana a unui tanar naiv, dar foarte inteligent si cu imaginatie debordanta, Eiji Mike, devenit major la 20 de ani, dupa legea japoneza. Cu ludicul lui nestavilit si eruptia joyceana de limbaj, David Mitchell l-a impresionat si pe Robert Michal care descrie astfel romanul: „Eiji e un visator, un Billy Mincinosul pentru generatia cyberpunk, manandu-l pe cititor intr-un tur al metropolei Tokyo si-al mintii, care-l stimuleaza continuu. (...) Irealitatea exotica si cibernetica ingaduie ca preocupari traditionale ale romanului – ajungerea la majorat a unui tanar, explorarea etica a responsabilitatilor sau valorile universal umane care sunt iubirea si datoria – sa se insinueze discret.

 Curand, totul devine clar: nu e numai o joaca, nu e numai o scriitura brianta, este vorba de un roman cu adevarat mare. O placere de-a dreptul joyceana a limbajului si parodiei se combina cu caracterizari pline de afectiune si cu o naratiune tinuta sub control cu o mana de maestru, ceea ce face din Visul numarul 9 o experienta fabuloasa si de neuitat pentru cititor”.

 Naratiunea pare cam eterogena, dar stilul este vioi, dupa cum demonstreaza si acest scurt paragraf: Prima dimineata la Tokyo, pentru mine, si deja sunt pe cale sa ma pierd cu firea. Braseria Jupiter da pe dinafara de rasetele celor iesiti in pauza de masa, de planurile de vineri, de zdroncanitul canilor. Dronii latra in telefoanele mobile. Dronele isi pitigaiesc vocile gajaite, ca sa le sune mai feminine. Cafea, sandvisuri cu fructe de mare, detergent, abur. Am o vedere clara, de peste drum, a intrarii principale de la PanOpticon. Ce mai aratare, si zgarie-norul asta gotic de zirconiu! Etajele superioare i se pierd in nori. La picioarele lui, Tokyo fierbe ca sub un capac etans – 34 de grade Celsius si 86% umiditate. Asa spune, cica, un panou mare de afisaj marca Panasonic. Tokyo poate fi atat de aproape, ca nu-l vezi intotdeauna. Distante nu exista. Parca toate-s deasupra capului tau – dentisti, gradinite, studiouri de dans. Soselele si aleile – pana si ele sunt cocotate pe catalige afumate. Venetia, cu marea secata.

 E aici ceva care aduce cu stilul saltaret din cantecul #9 Dream, dominat de versul „two spirits dancing so strange”.

 Cat despre scriitor, David Mitchell s-a nascut in 1969, la Southport, Lancashire, Anglia. Isi face studiile de literatura engleza si americana la, Universitatea Kent, apoi se muta in Sicilia si ulterior in Japonia, la Hiroshima, unde tine cursuri de limba engleza timp de opt ani.

 Debuteaza cu romanul Ghostwritten (1999), caruia ii urmeaza, in 2001, Visul numarul 9 (Number 9 Dream; Humanitas Fiction, 2018) si Atlasul norilor (Cloud Atlas, 2004; Humanitas Fiction, 2008, 2013), ecranizat in 2012, cu Tom Hanks si Halle Berry in rolurile principale. In 2006 publica, de asemenea cu mare succes de critica si de public, Black Swan Green (tradus la noi Omul de ianuarie, Humanitas Fiction, 2015), urmat de The Thousand Autumns of Jacob de Zoet (Cele 1000 de toamne ale lui Iacob de Zoet, 2010). In 2016, Mitchell termina nuvela From Me Flows What You Call Time (Din mine curge ceea ce tu numesti timp), povestire care face parte din proiectul Future Library – o capsula literara a timpului reprezentata de 100 de autori emblematici care urmeaza sa apara in 2114.

GEORGE CUSNARENCU