Suverani prea „melancolici”

miercuri, 23 mai 2018

Istoria ne arata ca au existat monarhi cu afectiuni mentale (deseori numite eufemistic „melancolie”) care au determinat, in unele cazuri, preluarea puterii de catre alte persoane desemnate legal. In colectia cazurilor de acest gen se afla si situatii in care, din motive politice, regele afectat mental a fost mentinut in functie, sperandu-se intr-o ameliorare a sanatatii.

 Doua cazuri de notorietate provin din regatul Bavariei, din secolul XIX. Astfel, regele Ludwig al II-lea (domnie 1864-1866) a fost poreclit spre finele vietii „Cel nebun” si inlocuit in functie pe baza „incapacitatii mentale de a conduce”. Diagnosticul a fost confirmat de un singur doctor. Din pacate, sfarsitul vietii sale a fost misterios: Ludwig al II-lea, impreuna cu medicul personal au fost gasiti inecati in apele Lacului Starnberg, langa castelul unde fusesera izolati. El a fost auzit adesea spunand: „Vreau sa raman o enigma pentru mine si pentru ceilalti...”

 A fost un mare sustinator al lui Wagner. I-a urmat la tron fratele sau mai mic, Otto de Bavaria (1886-1913). Sanatatea sa mentala s-a deteriorat rapid dupa 1871, iar in 1872 a fost pus sub supraveghere medicala permanenta, iar intalnirile oficiale au fost eliminate.

 Un renumit medic german a decis izolarea sa intr-un palat de langa München. Cu toate acestea, dupa moartea lui Ludwig al II-lea, Otto a fost inscaunat rege cu explicatia ca suveranul este „melancolic”. In realitate, cel care a condus regatul a fost unchiul sau Luitpold. Dupa ce a murit (1913), inima i-a fost pusa intr-o urna de argint si dusa in Capela regilor Bavariei.

 Un caz uluitor de longevitate a fost cel al lui Charles al VI-lea al Frantei – 42 de ani, intre 1380 si 1422. Simptomele a ceea ce astazi numim „dezordine psihica” au aparut inca din 1392, cand si-a atacat un amic crezand ca vrea sa-l omoare. Simptome violente s-au inregistrat si in fata ostilor, cand a ucis un om si a ranit alti sapte cu sabia, crezand ca sunt tradatori... Deseori, Charles al VI-lea uita ca este rege, nu-si mai recunostea nevasta si copiii. Cu toate acestea, el a avut opt urmasi, dintre care Charles al VII-lea i-a succedat la tron. Starea sa mentala a condus la lungi lupte pentru puterea de decizie, in perioada cand conflictele cu Anglia se accentuasera. Mare parte a deciziilor le-a luat sotia sa, Isabela de Bavaria.

 In Portugalia, regina Maria I (domnie intre 1777 si 1816) a fost observata ca avand devieri comportamentale incepand cu 1786. Perioadele de delir (numite tot „melancolii”) s-au accentuat dupa decesele sotului si fiului sau si a fost izolata intr-un palat unde manifestarile sale tineau departe vizitatorii.

 Regele George al III-lea al regatului Marii Britanii si Irlandei a domnit oficial intre 1760 si 1820. In ultima parte a lungii sale domnii, a fost declarat ca suferind de dementa, nerealizand nici decesul sotiei.

PAUL IOAN