Catedrala San Marco

miercuri, 23 mai 2018

Oras romantic si plin de legende, strabatut de canale traversate de poduri istorice, dominat de umbrele palatelor stravechi si multimea porumbeilor, al carnavalelor stralucitoare si al gondolelor gata sa strapunga valurile, Venetia este visul de netagaduit al poetilor si arhitectilor, al tinerilor si seniorilor, si, mai ales, al indragostitilor din toate colturile lumii.

 Contempland albastrul apei presarata cu o multime de insule, rememorezi vremurile de odinioara in care dogele se cununa cu marea, aruncand inelul in apa. Inima orasului bate in Piata San Marco strajuita de catedrala cu acelasi nume si de impunatorul Palat al Dogilor.

 Catedrala patriarhala a orasului cunoscuta si sub numele de Bazilica Sfantului Marcu sau Domul din Venetia este cea mai mare dintre bisericile orasului. Este inchinata Sfantului Apostol Marcu si este unul dintre cele mai elocvente exemple de arhitectura bizantina.

 Prima biserica a fost ridicata temporar aici in anul 829 pentru a adaposti moastele Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu aduse din Alexandria – practic, furate de doi negustori venetieni. Aceasta a fost inlocuita in anul 832 cu o alta care a disparut intr-un incendiu declansat de rebeli in anul 976, fiind rezidita in anul 978 si extinsa in 1063, cand s-au pus bazele actualei biserici. A fost sfintita in 1094 si se crede ca in acelasi an au fost redescoperite de catre dogele Vitale Faller, intr-unul dintre pilastri, moastele Sfantului Marcu, considerate pierdute.

 Biserica este in forma de cruce greaca cu cinci cupole, cate una pentru fiecare brat si una centrala. Planul interiorului prezinta mai multe nave – trei longitudinale si trei transversale. Altarul, deasupra caruia se afla un baldachin asezat pe coloane decorate cu basoreliefuri din secolul al XI-lea, este numit „Pala d’Oro”, respectiv „Peretele de aur”. Este o opera bizantina din metal, realizata in 1105 cu scopul de a constitui fatada absidei respective. In spatele acesteia se afla un alt altar cu coloane de alabastru.

 In spatiul corului central sunt mai multe basoreliefuri realizate de Sansovino, si deasupra celor doua balcoane speciale pentru predicat sunt statui din 1394, semnate de Massegne.

 Interiorul larg, cu multe abside si coruri, a permis dezvoltarea unui stil propriu, venetian. Pictura si decoratiile au suferit importante schimbari de-a lungul vremii, incepand inca din secolul al XIV-lea, cand fiecare negustor venetian a adus cu el coloane, capiteluri sau frize din templele antice. A fost ridicata o noua fatada cu diverse asemenea elemente, iar domurile din lemn au fost si ele acoperite cu altele mai mari, care sa se potriveasca Palatului Dogilor de alaturi. In a doua jumatate a secolului al XII-lea au fost inlocuite mozaicurile distruse de un incendiu, lucrare care s-a prelungit pana la jumatatea secolului al XIV-lea sub dogele Andrea Dandolo. Peretii sunt acum acoperiti cu mozaicuri cu motive geometrice si animaliere, intr-un amestec de stiluri bizantin si gotic, fiind realizate din aur, bronz si o mare varietate de pietre. Mesterii bizantini au lucrat alaturi de ucenici venetieni, dar registrul iconografic ramane bizantin. Astfel, domul central ni-l prezinta pe Iisus Pantocrator si Inaltarea acestuia la Ceruri.

 Decoratia peretilor se continua cu pardoseala de marmura policolora, luata din constructiile orientale. Fatada vestica, cea principala, prezinta basoreliefuri romanice sculptate, portalul principal cu Judecata de Apoi si Loggia dei Cavalli (Balconul Cailor). Caii au fost asezati aici in 1254, dar dateaza din antichitatea clasica. Se crede ca au impodobit candva Arcul lui Traian, dar au fost montati de-a lungul hipodromului din Constantinopol.

 Dogele Enrico Dandolo i-a trimis la Venetia, au fost luati de Napoleon in 1797 si readusi la Venetia in 1815. Au ramas aici pana in 1990, cand au fost dusi in Muzeul alaturat, fiind inlocuiti cu cópii fidele in bronz.

IRINA STOICA