Gand, orasul dintre rauri

miercuri, 02 mai 2018

Situat la nord-est de Bruxelles, la confluenta raurilor Escaut si Lys, orasul Gand (Gent) este al treilea ca marime din Belgia. Numele Gand vine, dupa unele teorii, de la cuvantul celt Ganda, insemnand delta. Dupa ce a fost o vreme sub stapanire romana, in jurul anului 400 a fost cucerit de franci. Orasul propriu-zis a inceput sa se dezvolte in secolul al VII-lea, in jurul a doua manastiri, St. Bavon si St. Pierre. Devastat de normanzi in secolul al IX-lea, impune necesitatea unei protectii impotriva vikingilor in mod special.

 Contii de Flandra contruiesc o fortareata pe locul unde se afla acum „Gravesteen” (Castelul Contilor). Constructia ridicata de Baudouin I a fost refacuta ulterior de Filip de Alsacia. In secolul al XI-lea orasul devine metropola productiei de textile ceea ce duce la slabirea puterii nobililor si formarea unor corporatii, comerciantii capatand acea influenta care le creeaza propria independenta. Corporatiile, sub conducerea lui Iacob van Artevelde, se asociaza cu englezii luptand impotriva nobilimii franceze in Batalia de la Roosebeke.

 In 1384 Gand (cum ii spun valonii) sau Gent (in vorbirea flamanda), intra sub influenta Ducatului de Burgundia datorita casatoriei lui Filip al II-lea de Burgundia cu Margareta a III-a a Flandrei. Dominatia burgunda dureaza pana in 1476 iar in 1477 orasul revine Casei de Habsburg in urma casatoriei Mariei de Burgundia cu viitorul rege Maximilian I de Habsburg, parintii imparatului Carol Quintul, nascut in 1500. In secolul al XVI-lea revine fiului acestuia, Filip al II-lea al Spaniei, se ascut luptele intre protestanti si catolici iar executia in 1568 a proconsulului de Flandra, Lamoral de Egmont (devenit eroul unei drame de Goethe), declanseaza lupta Olandei pentru independenta, lupta condusa de Wilhelm de Orange.

 Din 1794 Tarile de Jos sunt anexate Frantei iar din 1830 orasul va apartine Belgiei. Considerat unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei, un rival serios al orasului Bruges, Gand, detine pe langa multimea canalelor si podurilor, o serie de marturii ale arhitecturii medievale bine conservata.

 Dintre monumentele sale, pe langa catedrala Sfantul Bavon, ridicata in anul 942 pe locul unei vechi capele din secolul al VI-lea, pe langa Biserica Sfantul Nicolae considerata cea mai veche din Gant, trebuie amintit Castelul Gravensteen situat chiar in inima orasului cu peretii scaldati de apele raului Lys. De asemenea, foarte renumit este si Castelul lui Gerard Demonicul cu o infatisare austera dar interioare de o frumusete opulenta.

 Universitatea construita in 1816 atrage o multime de studenti si carturari din toate colturile lumii oferind Gandului renumele de oras universitar. Primaria, construita in secolul al XV-lea si restaurata in 1870, a fost scena unor evenimente deosebite dar un adevarat simbol al orasului ramane Turnul Belfort, clopotnita urbei, cu o inaltime de 91 de metri.

 Un obiectiv turistic important este si Muzeul de Arheologie ale carui colectii au fost mutate in 1928 in cladirea manastirii Bijloke, locas care gazduia odinioara calugaritele din familia Utenhove. Muzeul de Arta Contemporana a fost inaugurat in anul 1957 la indemnul lui Karel Gerlendt si este dedicat colectiilor din intreaga lume.

 Gent ramane in acelasi timp orasul pietelor si al cheiurilor elegante dar si al unor evenimente culturale cum sunt targurile de flori (Floraliile), targuri culturale care au adus orasului un renume de necontestat si mai ales locul de nastere al marelui poet, eseist si dramaturg Maurice Maeterlinck (1862-1949), laureat al Premiului Nobel in 1911.

IRINA STOICA