Exorcist – o meserie de viitor

mari, 27 martie 2018

In Argentina, o scoala ofera cursuri de formare in exorcism persoanelor care nu sunt preoti. Sa fie oare o solutie pentru diminuarea ratei somajului, foarte ridicata (si) in aceasta tara sud-americana? Pentru suma modica de 47$ pe luna, timp de 3 ani, Scoala Bunului Pastor din Buenos Aires propune „cursuri de parapsihologie, angelologie si demonologie” sub indrumarea episcopului luteran Manuel Acuna.

 Acest credincios, care se poate mandri cu faptul ca a realizat peste 1.200 de exorcisme in 15 ani, doreste sa-si transmita cunostintele si abilitatea in domeniu unor neofiti. Particularitatea ofertei este ca ea se adreseaza tuturor, desi in religia catolica, majoritara in Argentina, exorcismele nu pot fi practicate decat de preoti.

 Dupa cei 3 ani de studii, vanatorii de demoni trebuie sa fie capabili sa distinga „diferitele tipuri de prezente demonice: posedare, opresiune, obsesie si blestem”. Si, desigur, sa determine tratamentul spiritual cel mai eficace. Se spera mai ales ca acesti viitori inamici ai fortelor demonice vor fi capabili sa recunoasca o tulburare mentala, atunci cand au de-a face cu asa ceva. Aceasta, deoarece rugaciunile si crucifixul nu sunt neaparat cele mai bune remedii impotriva crizelor psihotice, fara indoiala, ceva mai frecvente decat veritabilele posedari de catre entitatile diabolice.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU