Cand „Pactul de Otel” s-a topit

miercuri, 14 martie 2018

La 22 mai 1939, Galeazzo Ciano si Joachim Ribbentrop (ministri de externe) semnau „Pactul de Otel”, Tratatul care consfintea alianta dintre Hitler si Mussolini. Benito Mussolini („Il Duce”) a intuit in primavara anului 1943 care va fi cursul razboiului si soarta Italiei. Prin aprilie, el l-a implorat pe amicul Hitler sa faca pace separata cu Stalin, pentru ca forte germane redirectionate sa sustina Italia. De ce aceasta temere?

Caderea Ducelui

 Aliatii obtinusera victorii exceptionale in nordul Africii (in luna mai) si era limpede ca strategul Dwight Eisenhower va trece Mediterana spre Italia insulara si apoi spre cea continentala. Dar aceste circumstante nefavorabile erau judecate si de regele Emanuel al III-lea, care impreuna cu cativa membri ai Marelui Consiliu al Fascismului au pus la cale demiterea si arestarea lui Mussolini. Acest fapt s-a intamplat la 24 iulie 1943.

 Din momentul in care Pietro Badoglio i-a luat locul lui „Il Duce”, au inceput tratative secrete cu aliatii pentru un armistitiu si apoi intoarcerea armelor impotriva lui Hitler. Vicleanul Badoglio s-a prefacut ca este in continuare aliat cu Berlinul, dar a trimis in mare secret generali in Portugalia, pentru a discuta cu ambasadori ai aliatilor. Principalul negociator italian a fost generalul Giuseppe Castelano, cel care avea sa si semneze Armistitiul.

 Intelegerea prevedea, in practica, o capitulare a Regatului Italiei, iar italienii doreau o confirmare fara dubii ca aliatii vor debarca in Italia continentala pentru a-i alunga pe nemti. Negociatorii americani au fost de acord cu acesti termeni, pentru ca se temeau ca Italia ar putea face o intelegere cu Marea Britanie, in urma careia cele doua puteri maritime sa domine Mediterana...

 In schimbul de mesaje a intervenit o surpriza neplacuta: germanii au interceptat o telegrama dinspre Roma spre aliati si au inteles ca iremediabilul Armistitiu se va produce curand. Infuriat la culme, Hitler ia imediat masuri punitive (numindu-i pe italieni „tradatori”). Ia in prizonierat peste un milion de militari italieni si se pregateste sa bombardeze Roma. Incepe „Operatiunea Achse” de represalii impotriva italienilor. Dupa doua luni de arest, Mussolini este eliberat de un comando german.

Aliatul devine inamic

 La 3 septembrie, dupa toate aranjamentele, generalii Giuseppe Castellano si generalul SUA Bedell Smith semneaza Armistitiul. La 9 septembrie se desfasoara in mai multe locatii debarcarea in Italia prin Operatiunile „Avalanche” (sud-vestul Italiei) si „Slapstick” (sud-est), respectiv la Salerno si Taranto.

 Hitler bombardeaza si ocupa Roma la 10 septembrie, iar Italia intra in razboi civil. Unii voiau sa lupte contra lui Hitler, altii impotriva aliatilor. Haosul a luat sfarsit la 13 octombrie 1943, cand Italia declara razboi Germaniei hitleriste.

PAUL IOAN