Sima de las Cotorras sau Prapastia Papagalilor

miercuri, 14 martie 2018

La 60 de kilometri nord-vest de Tuxtla, Mexic, exista un fenomen unic, foarte interesant: un imens abis natural este populat de mii de papagali cu penaj de un verde stralucitor, ce se confunda usor cu frunzisul crud. Spre amurg, stoluri mici zboara catre cuiburile sapate in peretii falezei, apoi in zori pleaca la fel in imprejurimi, in cautarea hranei.

Un Paradis in adancul Pamantului

 Imaginea oferita de papagalii verzi care cuibaresc in Sima de las Cotorras este fascinanta. Pe fundul abisului a prins radacini o padure, la 460 de picioare (140 de metri) in profunzime, unde, in sezonul de varf, se aduna peste 3.000 de pasari cunoscute si sub numele de conures vertes, de numai 30 de centimetri lungime si cantarind circa 250 de grame. Strigatele lor se lovesc de peretii stancosi, formand un ecou strident si asurzitor. Imediat dupa rasaritul soarelui, masculii ies din prapastie intr-un imens vartej verde, in cautarea fructelor si semintelor destinate femelelor si puilor. Spectacolul este halucinant!

 Foarte probabil, abisul numit Sima de las Cotorras a luat nastere prin erodarea de-a lungul a mii de ani a calcarului, de catre apele subterane, pe langa adanci-mea neobisnuita prapastia avand si o deschidere foarte larga, de 520 de picioare (160 metri) diametrul.

 Aici se intalnesc insa si alte atractii deosebite pentru amatorii de asemenea locuri salbatice si nu in ultimul rand periculoase pentru imprudenti. Putem mentiona ca in padurea luxurianta din adancul pamantului, pe langa uriasa colonie de papagali verzi, traiesc si alte specii de pasari (colibri, granguri, ciocanitori), dar si coioti, furnicari, iguane si alte animale mici, intr-o varietate insolita si deosebit de pitoreasca pentru vizitatori.

Un milion de ani de existenta

 Magnificul peisaj poate fi nu doar completat, ci si „impodobit” cu un element care i-a uimit chiar si pe specialistii care au cercetat abisul. La adancimea de 230 de picioare (70 metri) peretele stancos este decorat cu picturi rupestre si sculpturi atribuite de experti stramosilor populatiei locale zoque (sau sauk) si cu o vechime incredibila de circa 1 milion de ani!

 La fel de neobisnuit este si faptul ca accesul la zonele respective, extrem de abrupte si periculoase, se face foarte dificil, chiar in conditiile de astazi, cand s-au amenajat carari si locuri de observare speciale pentru turisti. Totodata, cei mai priceputi, temerari cu experienta in escalada, pot cobori in rapel pana la circa 100 de metri, pentru a admira de aproape fauna si spectacolul fabulos oferit zilnic de Sima de las Cotorras.

 Un element aparte legat de populatia straveche a acestor locuri se refera la limba ayapaneco (adica „adevarata limba”, in dialectul localnicilor), aflata pe cale de disparitie. O istorioara anecdotica, raspandita din pacate de presa fara a fi verificata, se referea la ultimii doi cunoscatori de ayapaneco, vecini, care insa ar fi fost certati de ani de zile si refuzau sa isi vorbeasca, astfel contribuind la moartea definitiva a limbii lor multimilenare. In realitate, antropologii Universitatii Indiana au depistat patru localnici si alti opt semi-localnici care inca vorbesc ayapaneco si au fost „racolati” in studii lingvistice indigene menite sa revitalizeze aceste tezaure inca vii ale omenirii.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU