Split, orasul lui Diocletian

marşi, 06 martie 2018

Orasul Split, din sud-vestul Croatiei nu este doar un cunoscut port la Marea Adriatica ci si un loc incarcat de o istorie straveche. Cel mai important oras din Dalmatia si al doilea al Croatiei, a fost stapanit de venetieni din secolul al XV-lea pana in 1797.

 Ca si Dubrovnikul, orasul Split, numit in italiana Spalato, are o poveste interesanta legata de intemeierea sa, in cadrul careia sunt evocate luptele dintre localnicii latini si invadatorii avano-slavi care au ras localitatea de pe fata pamantului. Supravietuitorii s-au refugiat in fostul Palat al lui Diocletian alaturi de care si-au construit alte case, pravalii si biserici, vechea fortareata devenind nucleul noului oras. Constructia vestitului palat, aflat in zilele noastre sub protectia UNESCO a inceput in anul 300 si este unul dintre cele mai importante monumente din perioada imperiala tarzie.

 Imparatul Diocletian, in ciuda prezicerilor negre ale contemporanilor sai, ale istoricilor vremii si chiar ale Senatului care il alesese, a avut o domnie marcata de succese si reforme privind administratia. A devenit imparat la 20 noiembrie 284, la 41 de ani, in ciuda originii sale umile si la 1 mai 305 a abdicat si s-a retras in grandiosul palat ridicat de el in apropiere de Salona, locul lui de nastere.

 Palatul a fost construit din calcar de inalta calitate din carierele aflate in apropierea insulei Brazza si infrumusetat cu coloane si sfincsi adusi din Egipt. Acoperind o suprafata de circa 1800 m.p. prezinta 16 turnuri la nord, est si vest, partea sudica, avand vedere la mare nefiind fortificata si fiind impodobita cu arcade elegante.

 Palatul reprezinta atat o „villa” eleganta cat si un castrum militar. Avea o zona rezervata pentru soldati si militari si o alta, luxoasa, destinata imparatului unde un peristil monumental ducea la apartamentele lui Diocletian, Mausoleul lui, trei temple si doua seturi de bai. Dupa moartea lui Diocletian in anul 316 palatul a ramas posesiune imperiala pana in jurul anului 480. O scriere din epoca mentioneaza ca aici functiona un atelier de textile, iar o cruce sapata deasupra unui basorelief al Victoriei, din aceeasi perioada, subliniaza patrunderea crestinismului in epoca.

 In secolul al VII-lea, cand supravietuitorii invaziei avaro-slave s-au refugiat aici, asezarea din cadrul imensului edificiului s-a numit Spalato.

 Episcopul Giovanni da Ravena a transformat mormantul lui Diocletian intr-o biserica crestina, care astazi este Catedrala orasului, iar templul lui Jupiter intr-un baptiseriu. In Evul Mediu peste ruinele romane au fost construite palate gotice si apoi altele renascentiste si baroc iar orasul s-a extins si dincolo de vechiul palat.

 In 1420 orasul a fost cucerit de venetieni, din 1797 a fost condus de Austria, apoi de Franta si, din 1918, devine unul dintre orasele Iugoslaviei. In 1941 este ocupat de italieni si eliberat in 1943. Pentru a te integra cat mai mult in atmosfera acestui minunat oras trebuie sa-i strabati stradutele inguste care duc spre port, strajuite de palmieri si presarate de terase dar si aleile pietruite din Centrul vechi in care se afla Piata Poporului, inconjurata de cladiri incarcate de ani, printre care si fosta primarie si avand intr-un capat Poarta de fier cu Turnul Ceasului, simboluri ale orasului. Split ofera atat localnicilor cat si vizitatorilor, pe langa numeroasele plaje, o multime de muzee si galerii. Astfel Muzeul Orasului, aflat in Palatul Papalic expune desene, blazoane, arme, monede, documente evocand istoria orasului. Palatul a fost construit in secolul al XV-lea de un nobil local si este un exemplu de cladire in stil gotic tarziu.

 Muzeul Etnografic, aflat in centrul orasului, a fost fondat in anul 1910 si exceleaza prin exponatele specifice, costume tipice ale regiunii, broderii si dantele, obiecte din ceramica, bijuterii, tipuri de arme.

 In templul lui Jupiter, transformat in baptiseriu, se afla o cristelnita din secolul al XII-lea modelata in forma de cruce si o sculptura moderna a lui Ioan Botezatorul iar in fata constructiei este plasat unul dintre sfincsii negri adusi din Egipt.

 Mai pot fi amintite Biserica Sfantul Benedict, construita in 1444, dar si Capela Sfintei Cruci cu o serie de sculpturi religioase, realizate in peste 40 de ani. Sunt 28 de lucrari alcatuind un ciclu inspirat de Hristos, incorporand motive diverse: antice, medievale si moderne si constituind cea mai deosebita lucrare a vestitului sculptor Ivan Mestrovic.

IRINA STOICA