Tarul de la sud de Dunare

luni, 05 martie 2018

In 1886, Marea Adunare Nationala a Bulgariei l-a ales pe Ferdinand (familia princiara Kohary) drept nou lider al Bulgariei. Noul cneaz s-a autointitulat „tar” (sau rege) in 1908. In acelasi an, tarul Ferdinand I a proclamat independenta de jure a Bulgariei (fata de Imperiul Otoman), desi independenta de facto fusese dobandita in 1878.

 Ferdinand I al Bulgariei era inrudit cu multe Case regale ale Europei (Belgia, Portugalia, Marea Britanie). El stia ca Parlamentul bulgar dorise (inaintea lui) un cneaz din Danemarca si chiar din Romania. Auspiciile accederii la tronul Regatului Bulgar (proclamat in acelasi an, 1887) nu au fost pozitive. Insa regina Victoria a Marii Britanii ar fi spus ca Ferdinand I „nu este potrivit pentru acest rol, ca este prea delicat, excentric si afemeiat”...

Vremuri de razboi

 In pofida acestor circumstante, Ferdinand I a avut in primele doua decenii de domnie realizari importante. Unul dintre avantajele acelei perioade a fost personalitatea prim-ministrului Stefan Stambolov (1854-1895). El este considerat „Parintele Bulgariei moderne”. Dar Stambolov a fost ucis miseleste la numai 41 de ani.

 Dupa decesul acestui prim-ministru de legenda al bulgarilor – care nu dorea relatii de apropiere de Rusia –, Ferdinand I s-a apropiat de tarul de la Moscova. In acest scop, l-a convertit pe fiul cel mare, Boris, de la catolicism la ortodoxism... In 1912, el a pornit un razboi contra turcilor (alaturi de alte tari balcanice), pe care l-a considerat „o noua cruciada”. Era Primul Razboi Balcanic (1912-1913), terminat cu victoria Bulgariei si a aliatilor. Dar impartirea teritoriilor cucerite de la turci i-a nemultumit pe bulgari, astfel ca a fost declansat Al Doilea Razboi Balcanic (iunie-august 1913). Ferdinand I se razboia atunci cu fostii aliati, Serbia si Grecia, dar Bulgaria a pierdut si sprijinul Rusiei, care era aliata cu Serbia.

 In Primul Razboi Mondial, Bulgaria sub conducerea lui Ferdinand I a luptat alaturi de Puterile Centrale (Imperiile German, Austro-Ungar, Otoman) contra Puterilor Aliate (Franta, Marea Britanie si Rusia). Armata bulgara a participat (printre altele) si la atacuri contra aliatilor din bazele din Grecia. Dar Aliatii au contraatacat si au administrat Bulgariei o mare infrangere. Atunci, Ferdinand I a abdicat, iar fiul sau cel mare a devenit tarul Boris al III-lea. Bulgaria a pierdut atunci mai multe teritorii, printre care si cele castigate in razboaiele balcanice, fapt care ii asigurase iesirea la Marea Egee.

Batranete linistita

 Ferdinand I s-a retras in Germania, la Coburg (Bavaria), dupa ce reusise sa-si salveze mare parte din avere. Considera exilul „parte a activitatii regale”. Si-a dedicat acei ani artei, botanicii, filateliei si entomologiei. Se spune despre el ca a fost bisexual, cu atractie pentru femei pana la varsta de mijloc.

 Ulterior, se stie ca frecventa Insula Capri, loc de vacanta pentru homosexuali bogati. Ferdinand I s-a casatorit cu Printesa Marie-Louise, cu care a avut patru copii. Nepotul sau Simeon al II-lea a fost ultimul tar al Bulgariei, declarata republica in 1946.

PAUL IOAN