Atac in Pacific

joi, 25 ianuarie 2018

La 27 septembrie 1940, Japonia intra in Pactul Tripartit alaturi de Germania Nazista si Italia fascista. Isi dadusera mana Hirohito, Hitler si Mussolini. Si foarte repede, un „incident” naval avea sa dea „elan” niponilor. A fost vorba despre capturarea unei nave britanice de o nava rapida germana, „Atlantis”, in dreptul coastelor Sumatrei, la 11 noiembrie 1940.

 Nemtii au gasit la bordul acesteia documente ultrasecrete uluitoare despre stategia britanica in Pacific. Istoricii spun ca Japonia a decis in mare masura intrarea in razboi afland continutul acelor documente.

 Nava germana s-a apropiat de cargoul britanic cu tunurile mascate, apoi a deschis focul de la aproape doi kilometri. Doua lovituri fatale au permis germanilor sa abordeze vasul britanic SS Automedon. Prizonierii au fost trimisi in Franta, iar in depozit au fost gasiti 15 saci de posta cu mentiunea „Strict Secret”.

Norocosul capitan Rogge

 Berrnhard Rogge, Capitanul german al „Atlantisului” citea uluit documente si ordine ale Comandamentului britanic in Orientul Indepartat, instructiuni de razboi, strategia intrarii in luptele din Pacific ale aliatilor Australia si Noua Zeelanda si chiar tabele de decodificat mesaje radio...

 Intelegand importanta documentelor, capitanul Bernhard Rogge le-a transmis unui vas mai rapid, „Ole Jacob”. In decembrie 1940, reprezentantii Germaniei hitleriste din Tokyo intra in posesia documentelor. Afland despre exceptionala (si intamplatoarea) captura, imparatul Japoniei a acordat capitanului lui „Atlantis” pretioasa sabie „Katana Samurai”. In posesia acestei distinctii de mare prestigiu in Japonia imperiala au mai intrat doar Hermann Goering si Erwin Rommel.

 Se poate spune fara dubii ca ceea ce banuiau japonezii au confirmat documentele secrete: se planuia intarirea coloniilor si posesiunilor britanice in Pacific, intrucat Regatul Unit banuia ca Japonia va ataca mai multe teritorii din estul si sudul Pacificului.

 In primul rand trebuie amintit ca Japonia invadase China in 1937. Din acel moment, SUA si Marea Britanie au declarat embargoul si alimentarea cu petrol (in principal) a Chinei suspendate. Prin urmare, Japoniei ii erau necesare surse noi de combustibil si de hrana. Dar in acea regiune a Pacificului abundau posesiunile britanice, olandeze si americane.

 In acest punct al logicii razboiului din Pacific intervine conceptia imperiala japoneza cu privire la „Marea Sfera a Co-prosperitatii din Asia de Est” (in realitate o unitate de rasa in Asia), avansata de „Epoca Showa” si prin imparatul Hirohito. Tarile vizate de „Sfera” erau: Manciuria, Mongolia (partial), China, Birmania, Filipine, Vietnam, Kapucia, Laos, Thailanda si „India Libera”.

Imperiul se dezlantuie

   Prin politica imperiala militarista de ocupatie, Japonia a atacat SUA (marea baza navala din Hawaii Pearl Harbor), apoi Thailanda. De aici a putut, la finele lui 1941 si inceputul lui 1942, sa invadeze Malaya, Filipine si Singapore, dand grele lovituri aliatilor occidentali din Pacific...

 Japonia si Germania semnasera Pactul anticomunist in 1936 si Pactul de Otel in 1940, puterile Axei Berlin-Roma-Tokyo actionand de fapt impotriva intereselor economice ale SUA si Marii Britanii.

PAUL IOAN