O capelade neuitat

joi, 25 ianuarie 2018

Prima slujba (de consacrare) in Capela Sixtina s-a oficiat la 15 august 1483. Este data istorica la care papa Sixtus al IV-lea conducea cele cuviincioase de Adormirea Maicii Domnului. Acelasi papa, foarte generos cu artele, restaurase vechea Capela Magna, intre 1477 si 1480. De aceea numele celebrului lacas sfant nu a mai fost niciodata schimbat si capela omonima a devenit cel mai dens si mai impresionant muzeu cu picturi murale din lume.

 Aici se desfasoara activitatea religioasa si functionareasca a suveranilor pontifi, aici se aduna conclavul care alege noul papa. Sixtus al IV-lea a fost un papa legendar, cu merite uriase in arta si cultura, dar de care s-au legat si unele „zvonuri ciudate” (nepotism si sodomie) greu de probat.

 Doua mari nume care se leaga decisiv de capela Sixtina: Michelangelo Buonarroti si papa Sixtus al IV-lea. Acesta a murit in 1484, iar marele maestru al Renasterii a primit exceptionala comanda de a decora bolta capelei in 1508, din partea papei Julius al II-lea. Pana in acel an, datorita atentiei uriase acordate de Sistux al IV-lea breslei pictorilor, peretii laterali fusesera pictati de: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Roselli, Luca Signorelli si ucenicii lor – e bine de stiut cati maestri au trudit acolo, pentru ca, in general, se vorbeste doar de Michelangelo. Cei enumerati s-au ocupat de scene din Vechiul Testament (viata lui Moise) si Noul Testament (viata lui Iisus), ca si de portretele unor papi. Trebuie mentionat aici ca nici un centimetru patrat nu a fost lasat la intamplare, existand asa-numitele zone intermediare, care au fost umplute tot cu scene religioase sau portrete.

 Debutul lui Michelangelo la capela, chemat de papa Julius al II-lea, nu a fost unul fara „convulsii”. Maestrul a avut obiectii importante atat fata de propunerea lui Donato Bramante de a crea un mecanism de sustinere pentru a picta la cei 20 de metri inaltime, cat si fata de scenele biblice care urmau sa fie ilustrate. Ingeniozitatea si creativitatea lui Michelangelo au invins, el creand atat un fel de schela cu platforma de sustinere, cat si cele noua scene din Geneza, atat de cunoscute astazi. La 2 noiembrie 1512, dupa patru ani, comanda sa era gata. Cronologic, urmeaza un alt geniu al Renasterii. Astfel, in 1515, Rafael primeste comanda (de la papa Leon al X-lea) pentru zece tapiserii care sa decoreze treimea inferioara a peretilor pe care erau deja frescele realizate in timpul lui Sixtus al IV-lea.

 Dar populatia Romei era coplesita de maretia creatiei lui Michelangelo. In consecinta, pentru peretele altarului din Capela Sixtina, geniul renascentist primeste o noua comanda: „Judecata de apoi”. Un alt papa, Paul al III-lea, a fost cel care a supravegheat titanica munca a maestrului, care a trudit intre 1535 si 1541. Apocalipsa (adica Revelatia, nu sfarsitul lumii) trebuia sa fie cat mai sugestiva, ea trebuind sa reflecte atat sfantenia, cat si necuratenia oamenilor. Dar sexul figurilor masculine era atat de evident, incat cardinalul Carafa l-a acuzat de obscenitate. Papa a raspuns diplomatic: „Infernul nu intra in jurisdictia mea!”.

PAUL IOAN