Enigma fortaretelor circulare vikinge

joi, 25 ianuarie 2018

In urma cu aproape 50 de ani, o descoperire arheologica rarisima facuta la Borgring, in Danemarca, a revelat o fortareata vikinga din secolul al X-lea, de tipul numit „Trelleborg”. Ea are o forma circulara extrem de precisa, masurand 150 de metri in diametru si o structura interna reprezentata de terasamente, cladiri si alte constructii, meticulos dispuse in incinta respectiva.

Lupta pentru putere

 Exista in incinta fortaretei santuri in forma de V ordonate intr-un cerc foarte precis trasat, cu patru spatii (porti?) orientate catre cele patru puncte cardinale. In imediata apropiere a uneia dintre aceste porti a fost descoperita si o ladita cu unelte de tamplarie. De remarcat ca Borgring a fost identificata in anul 1970, cand cercetatorii nu dispuneau de tehnologia necesara pentru a verifica riguros daca presupunerile lor se adeveresc. Supozitia ca ar fi vorba despre o fortareata de tip Trelleborg s-a bazat doar pe o harta realizata atunci, lucru confirmat in prezent cu ajutorul unei aparaturi foarte sensibile, ca teledetectia prin laser (LiDAR), care a masurat diferentele subtile la nivelul solului, sugerand prezenta „inelului”.

 Inainte de distrugerea sa, constructia era realizata cu creneluri de lemn si pamant, iar fortareata avea strazi care se incrucisau in centru. Ele erau pavate cu lemn, facand legatura intre cele patru mari cladiri interioare. In Danemarca au fost descoperite pana acum cinci fortarete de tip Trelleborg, ridicate intr-o perioada uimitor de scurta, intre anii 975 si 980, sub regele Harald I Gormsson sau Harald Dinte-Albastru.

 Sunt in general structuri circulare masive cu diametrul intre 140 si 250 de metri. Importanta lor speciala rezida in faptul ca ridica o adevarata enigma asupra vechimii vikingilor, care erau perceputi ca o societate a micilor regi locali aflati intr-o permanenta competitie pentru putere. Acest tip de control organizat era in mod obisnuit asociat de catre istorici cu regalitatea medievala de mai tarziu.

Amenintarea slava si germanica

 Fortaretele reprezentau un surprinzator grad de organizare si centralizare, care nu a putut fi prea usor de identificat in alte aspecte ale culturii vikingilor. Prin urmare, se pune o intrebare logica: in ce context asemenea structuri masive au aparut brusc in peisajul danez, in jurul anului 975? „Ele sunt legate de o perioada exceptionala de expresie a regalitatii, explica arheologul Soren Sindbaek. Problema este de a sti daca asta inseamna ca avem nevoie de o reevaluare completa a societatii vikinge sau daca trebuie sa revedem doar elementele acestei perioade. Fiind vorba despre un interval de timp foarte scurt in care au fost construite fortaretele, de numai 5 ani, ultima supozitie este cea mai veridica.”

 Este posibil ca acestea sa fi fost ridicate intr-o epoca in care trebuia ca vikingii sa faca fata puternicilor inamici din afara din teritoriile slave si germanice. Intervalul dintre anii 970 si 980 este exact cel in care toate autoritatile de la granitele acestui imperiu se aflau intr-o stare de alerta ridicata. Era o forta militara fara precedent, asa cum nu a mai existat ulterior, vreme de mai multe generatii. Nevoia de a construi fortarete de tip Trelleborg, foarte costisitoare pentru epoca evocata, a incetat dupa moartea imparatului germanic din anii 980.

*  *  *

 „Faptul ca aceste structuri nu au aparut decat in cursul tensiunilor militare este fascinant. Practic, nu exista nicio alta fortareata asemanatoare in Norvegia sau in Suedia, iar in Danemarca nu s-au descoperit altele, la fel de masive ca Borgring. De asemenea ele au o anumita stranietate, deoarece se pare ca ele coincid cu o situatie militara unica” – a mai declarat Soren Sindbaek.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU