Stalin si apetitul pentru arta

luni, 11 decembrie 2017

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, presa din SUA sugera ca, pentru marile furturi de arta comise de nazisti, Hitler l-a avut drept exemplu pe Napoleon Bonaparte. Totodata, ziaristii nu uitau ca si aliatii, americanii si sovieticii, au comis furturi de obiecte de arta si cultura pe care, ulterior, le-au recunoscut. Cazul URSS este unul special in acest context, pentru ca liderul Stalin a avut doua atitudini total opuse fata de arta. Astfel, in anul 1928 el a dispus alcatuirea unei liste cu tablourile care insumate sa valoreze peste 2 milioane de ruble, pentru „export”.

Vanzari secrete in URSS

 Sub indrumarea „Comisariatului Poporului pentru Iluminare”, mai multe muzee in frunte cu Ermitajul din Leningrad s-au „orientat” spre 250 de capodopere care valorau cel putin 5.000 de ruble fiecare. Apoi au inceput vanzarile secrete catre colectionari particulari. Scopul acestor instrainari criminale din patrimoniul URSS era obtinerea de fonduri pentru primul plan cincinal, care avea in vedere dezvoltarea industriei grele, pentru ajungerea din urma a Germaniei (care se lupta si ea sa se refaca dupa razboi).

 Vanzarile de lucrari inestimabile de la Ermitaj au continuat pana in 1934. Omul-cheie al lui Stalin a fost Boris Lagran, comisar al poporului, insarcinat sa faca vanzarile din Ermitaj. Acest personaj odios (Stalin l-a schimbat dupa trei ani) sustinea teza conform careia poporul sovietic nu are nevoie de „arta degradanta a clasicilor picturii universale, care exprima atitudinea exploatatorilor”.

 Un astfel de individ a instrainat si capodopere pe care Stalin voia sa le opreasca. Cand a aflat ca marele cumparator de la Lagran fusese un bancher american, care apoi a donat capodopere de peste 6,5 milioane dolari guvernului SUA, pentru infiintarea Galeriilor Nationale Americane, Stalin s-a infuriat. Arta de cel mai inalt nivel, stransa de Ecaterina cea Mare si tarul Nicolae I, a ajuns in mainile capitalistilor... Dar al doilea plan cincinal putea demara (din 1932) si URSS a devenit treptat o mare producatoare de otel (in special) si de aici si marea industrie de razboi. Pentru a-si repara greselile, probabil, liderul de la Kremlin a purces dupa ocuparea Germaniei naziste la pradaciuni care urmau sa acopere, chipurile, golurile ramase la Ermitaj. In consecinta, in teritoriile ocupate de URSS, in special in viitoarea Germanie Democrata, s-au format „Brigazile trofeelor”, care au furat si au dus in URSS inestimabile opere de arta (Rubens, Caravaggio, van Dyck, Rembrandt, Raphael si alti mari maestri) care au facut drumul inapoi spre Leningrad.

Repatrierea, o problema delicata

 Dupa semnarea tratatelor de pace, ar fi fost fireasca repatrierea lucrarilor patrimoniale furate ca prada de razboi. Dar iata ca dupa ce Boris Eltin a promis ca va repatria o mare parte din capodopere (1998), Duma de Stat a emis imediat o lege prin care se stipula ca valorile translocate in timpul razboiului din Germania nazista reprezinta „compensatii pentru crimele de razboi si pradaciunile din timpul invaziei URSS”.

 Cu alte cuvinte, furturile din patrimoniul national si individual al unei tari, in timp de razboi, pot fi justificate oficial.

PAUL IOAN