Viata si moartea pasarii dodo

miercuri, 29 noiembrie 2017

Mauritius, parte a continentului african, inconjurata de apele oceanului la 900 de kilometri est de Madagascar, face parte din insulele Mascarene, impreuna cu insula franceza Réunion, situata la 200 km sud-vest. O curiozitate majora a statului cu acelasi nume o reprezinta o pasare care a trait numai aici pana acum circa 300 de ani si care figureaza chiar pe stema micii republici insulare.

 Este o istorie dramatica, trista, caci pasarea dodo e un exemplu clasic despre urmarile nocive, distrugatoare ale invaziei (nu explorari, nu expeditii pasnice) unor popoare europene in teritorii de peste mari, care vreme de veacuri si milenii existasera intr-o comuniune mirifica cu natura al carei echilibru s-a pastrat pana la debarcarea cuceritorilor albi. In cazul de fata, principalii agresori au fost colonistii olandezi, apoi cei francezi si cei britanici.

Sezonul paradelor amoroase

 Dodo e descrisa ca o pasare foarte blanda, de talia unui curcan masiv (in jur de 20 de kilograme si 1 metru lungime), incapabila sa zboare, care a trait exclusiv in Mauritius pana la circa un secol dupa colonizarea insulei de catre olandezi, cand a fost vazut ultimul exemplar al speciei. Interesant pentru un asemenea animal, foarte importante in evolutia pasarilor dodo erau perioadele de naparlire, care presupuneau transformari semnificative in aspectul si in comportamentul exemplarelor respective.

 Schimbarea culorilor si a tipurilor de pene explica in parte divergentele legate de dodo, din numeroase relatari istorice. Se crede ca perioada de reproducere incepea in luna august, pentru ca puii sa ajunga suficient de robusti pentru a infrunta vara australa si sezonul cicloanelor, manifestat in perioada noiembrie-martie. Prin urmare, naparlirea trebuia sa se produca spre finele lui martie, pentru ca pasarile sa fie pregatite de ritualurile specifice imperecherii, din iulie.

 Un ritm de existenta absolut firesc, ce a rezistat insa numai inca vreun secol dupa venirea oamenilor pe insula. Atrasi de aceasta savuroasa sursa de hrana – pentru ei – foarte usor de vanat, colonistii olandezi au macelarit, efectiv, specia, in timp ce observatiile stiintifice asupra ei au fost sporadice. De aceea, despre pasarea dodo oamenii de stiinta afirma ca a fost prima specie salbatica impinsa la extinctie de catre om...

Intoarcerea acasa

 Exista si cercetatori care inca spera ca dodo nu a disparut definitiv si ca un numar redus de exemplare s-ar fi putut refugia in zone inca nefrecventate de oameni, departe de pericolul mortal reprezentat de acestia. O stire senzationala in acest sens a aparut pe 2 aprilie 2015, insotita de un scurt film de amator realizat chiar cu o noapte inainte in sudul insulei. Imaginile surprind un dodo viu, in mediul sau natural, descoperire ce a dus la presupunerea ca, cel putin in zona respectiva, traiesc si alte exemplare. Ulterior, au aparut si voci care au sustinut ca, de fapt, era vorba despre un video falsificat de membrii unui ONG brazilian care urmarea promovarea ideii ca aceasta specie trebuie readusa la viata, ca e nevoie de o implicare majora a iubitorilor naturii salbatice in cautarea si protejarea eventualelor exemplare supravietuitoare datei-limita – anul 1662 – cand a fost observata, se spune, ultima pasare dodo.

 Informatiile despre aceasta drama ecologica sunt destul de neconcludente, ceea ce insa nu schimba datele problemei. Ne referim in primul rand la scrierile lui Benjamin Harry, navigator si om de stiinta din secolul al XVII-lea, care mentiona, intre speciile de pasari cele mai consumate de oameni in zona insulei Mauritius, si pe masiva, dar blanda dodo.

 Insemnarile dateaza din 1881 si au fost confirmate de un jurnal de vanatoare care consemna tocmai macelarirea acestei specii. Totusi, in mod curios (ori poate tocmai urmand o strategie preconceputa), nici pana in ziua de azi observatiile lui Harry nu au fost luate in serios de comunitatea stiintifica, fiind considerate simple notite... anecdotice! O dovada in plus ca pentru unii oameni, indiferent de pozitia lor sociala, de statutul profesional, de educatie si avere, nu conteaza nici cat negru sub unghie daca in urma lor lumea va inflori ori va deveni un desert si o ruina.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU