Tratamente cu... deliciile toamnei

miercuri, 29 noiembrie 2017

Parfumate si aromate, suculente si cu o textura foarte placuta atunci cand au ajuns la maturitate, perele fac parte din gama celor mai apropiate roade ale toamnelor de la noi. Totodata, si ele, la fel ca toate fructele comestibile, de altfel, insumeaza numeroase calitati ce le recomanda pentru consum regulat mai ridicat in cazul anumitor afectiuni, de obicei ca adjuvant in tratamente si proceduri de alte tipuri decat cele cu produse efectiv culese din natura.

 Cat despre compozitia lor, trebuie precizat ca perele contin apa in proportie de 80%, fibre, fier, vitaminele C, A, E, cele din complexul B, acid folic, enzime, antioxidanti si minerale precum zinc, sodiu, clor, calciu, magneziu, potasiu, cupru, mangan. Au un indice glicemic redus (30), motiv pentru care sunt digerate si absorbite mult mai lent fata de alimentele cu un indice glicemic mediu sau mare. Pentru a beneficia de proprietatile acestor fructe delicioase se recomanda consumul cu tot cu coaja.

 Spuneam ca atat para in sine, cat si sucul obtinut din pere sunt adevarate medicamente naturale pentru organism. Foarte important – perele nu provoaca reactii alergice. Ele pot fi utile in tratarea inflamatiei mucoaselor, in tulburarile cronice, artrita si guta. De asemenea, sunt recomandate in prevenirea obezitatii, a diabetului si a bolilor coronariene. (Dintre toate fructele, perele au cel mai scazut indice glicemic, fapt pentru care sunt indicate persoanelor care sufera de diabet.) Cu un continut bogat de fibre, ele reduc nivelul colesterolului „rau”, micsorand astfel riscul aparitiei bolilor cardiovasculare, iar datorita potasiului ajuta la reglarea tensiunii arteriale. Mai mult decat atat, fiind o sursa de pectine si bioflavonoide, au un puternic efect antioxidant.

 Consumul acestor fructe stimuleaza formarea globulelor rosii si combate anemia. Perele contin acid hidroxicinamic care s-a dovedit ca ajuta la prevenirea cancerului de stomac si a celui pulmonar la femei.

 Un alt nutrient care se regaseste in compozitia lor, cuprul, ajuta la prevenirea cancerului de colon. Totodata, perele contin mult mai multe fibre fata de alte fructe, fapt pentru care ajuta la digestie, insa joaca si un rol important in mentinerea glicemiei in limite normale prin incetinirea absorbtiei carbohidratilor din intestin in sistemul circulator sangvin. De asemenea, perele sunt recomandate copiilor care sufera de reflux gastro-esofagian, deoarece ele nu afecteaza mucoasa stomacului. Au rolul si de a atenua constipatia datorita pectinei care este diuretica si poate avea un efect laxativ usor. Nu in ultimul rand, intre numeroasele beneficii ale consumului de pere se numara si efectul sedativ si calmant asupra sistemului nervos, in mod similar unui medicament de combatere a efectelor stresului.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU