Franco Nero si Vanessa Redgrave, o viata in alb si negru

miercuri, 29 noiembrie 2017

 Unii dintre noi ar putea fi tentati sa creada ca marile povesti de iubire, capabile sa dainuiasca zeci de ani si sa invinga timpul se intampla doar in filme ori in basmele incheiate, neaparat, cu „si au trait amandoi fericiti pana la adanci batraneti.” Adesea insa, asemenea idile au loc si in realitate, fiind chiar mai furtunoase si mai spectaculoase decat pe ecran. Iar unul dintre cele mai bune exemple pe care le putem da, in acest sens, este povestea de dragoste dintre Vanessa Redgrave si sarbatoritul acestei luni, Franco Nero, o poveste presarata cu numeroase tonuri fericite, de alb, cu momente de tristete neagra, dar niciodata o poveste cenusie.

 Nascut la 23 noiembrie 1941, in satul San Prospero Parmese, ca Francesco Clemente Giuseppe Sparanero, viitorul actor a primit o educatie severa din partea tatalui sau, care era ofiter de carabinieri. Dar, odata ajuns la varsta adulta, a studiat doar un an la facultatea de Economie si Comert, asa cum voiau parintii lui, pentru a renunta la ea in favoarea marii sale pasiuni, teatrul.

 Dupa cateva roluri pe scena Teatrului Mic din Milano, care au atras atentia criticilor, Nero a primit primul sau rol intr-un film in 1962, in „Piele vie”, pentru ca, in 1966, sa vina si consacrarea – rolul principal intr-un dintre cele mai de succes „spaghetti western” – Django. In acelasi an, va juca in alte opt filme, inclusiv „Adios, Texas” si „Vremea macelului”.

 In 1967 apare in pelicula Camelor, ca Lacelot si, ca pentru a dovedi ca „viata bate filmul”, se indragosteste, ca si personajul sau, de regina Guinevere – interpretata de Vanessa Redgrave. Pe atunci, actrita era deja maritata cu regizorul Tony Richardson si avea doua fetite cu acesta. „Am vazut-o pe femeia aceasta cu blugii gauriti in genunchi, cu ochelari si deloc machiata si l-am intrebat pe regizor: Esti sigur ca ai facut alegerea corecta?” – isi aminteste Nero momentul primei lor intalniri.

 Dupa cateva zile, actorul s-a trezit in fata usii cu o femeie frumoasa si eleganta (si machiata!), care l-a intrebat in cea mai fluenta limba italiana, daca ar vrea sa cineze cu doamna Vanessa Redgrave. Nedumerit, Nero, care nu a recunoscut-o din prima clipa, a vrut sa raspunda ceva, dar femeia a continuat: „Eu sunt acea doamna”. Asa a inceput o relatie care va duce, in 1969, la nasterea unui fiu, Carlo (astazi regizor si scenarist), dar si la durerea pierderii altei sarcini.

 In urmatoarele trei decenii, Nero a trait in Italia si a turnat zeci de filme, iar Redgrave si-a cimentat statutul de actrita legendara, distinsa, intre altele,  cu numeroase premii Tony, Emmy, precum si cu un Oscar, pentru filmul „Julia” (1977).

 Lipsa de fluenta in limba engleza l-a impiedicat pe Nero sa se impuna la Hollywood, desi a jucat numeroase filme aici – inclusiv in pelicule de mare succes, ca Die Hard 2 (1990) sau in primul episod al sezonului 13 din „Lege si Ordine (2011), pentru ca in 2012 sa joace in „Django dezlantuit”, celebra pelicula a lui Tarantino.

 La 44 de ani dupa ce se despartisera, pe 31 decembrie 2006, Franco si Redgrave si-au celebrat iubirea printr-o petrecere cu prietenii si familia (plus un foc de tabara, schimbarea verighetelor, recitarea de poezii si o seara de muzica disco). Ei se considera sot si sotie, desi niciunul nu duce dorul vreunui contract matrimonial oficial.

  „Cand redescoperi dragostea dupa 44 de ani, ea este si mai puternica. Nu mai este ceva fizic, este ceva profund”, spune Nero, in vreme ce Redgrave adauga „sa reaprinzi flacara unei iubiri vechi inseamna ca nu mai esti nerabdator sa-ti transformi partenerul in ceva ce el nu e. Il iubesti, pur si simplu, pentru felul cum e.”

 Relatia lor reinnodata a ajutat-o pe Vanessa sa treaca peste noianul de nefericiri din viata ei – disparitiile, foarte apropiate in timp, ale surorii sale, Lynn, ale fratelui, Corin, si ale fiicei, actrita Natasha Richardson.

 Povestea lor oglindeste, in mod fericit, rolurile jucate de cei doi in „Scrisori catre Julieta”, in care Redgrave interpreteaza rolul unei vaduve englezoaice care calatoreste in Italia, in cautarea primei sale iubiri, un italian jucat, evident, de Nero, mai batran cu 50 de ani decat la momentul in care s-au cunoscut.

 Firi diametral opuse,  cei doi sunt ilustrarea dictonului „contrariile se atrag”: „Ne luptam zilnic, dar intr-un mod frumos”, spune Redgrave. Impartindu-si viata intre vila ei din Londra si ferma lui de langa Roma, unde Franco sapa singur pamantul, culege rosii si altoieste maslini, varstnicii actori par sa-si fi regasit in sfarsit linistea, dupa o viata agitata. Dramele prin care au trecut i-au adus mereu mai aproape, dupa cum insisi marturisesc: „Toate lacrimile noastre vor fi legatura care ne va face mai puternici.”

GABRIEL TUDOR