In onoarea defunctului

joi, 23 noiembrie 2017

La majoritatea popoarelor si etniilor de pe Pamant, venerarea inaintasilor plecati din lumea celor vii constituie o datorie de onoare, o sarcina sacra, de care cei mai multi se achita cu bucurie si multumire sufleteasca deplina. De altfel, asa este traditia, de mii de ani, si in toate regiunile locuite de romani. Stim bine, in acelasi timp, ca practicile funerare, fiecare cu specificul sau, includ nenumarate elemente de arta nativa pura, un fel de esenta a esteticului transpusa in zona mortuara. Un asemenea aspect absolut fascinant il intalnim si in indepartata insula din estul Africii, enigmatica Madagascar.

O arta funerara, plina de viata

 Aloalo reprezinta un ansamblu de stalpi totemici funerari, sculptati si impodobiti intr-o varietate extraordinara de forme, culori si avand obiecte simbolice atasate. Ei fac parte din cultura populatiilor Mahafaly si Antandroy, din sudul insulei, in majoritatea cazurilor, si sunt asezati in jurul mormantului, reprezentand cat mai fidel viata cotidiana a defunctului. Nu sunt niciodata grupati numeric mai putin de 4, „multimea” lor simbolizand deopotriva onoarea, bogatia, respectul si succesul in viata ale celui plecat dintre vii. Asadar, cu cat un mormant e strajuit de mai multi aloalo, cu atat persoana respectiva a avut un statut social mai inalt.

 Trebuie mentionat ca existenta acestor oameni depinde in cea mai mare masura de vitele detinute (blanzii zebu, bovine cu o cocoasa de grasime pe greaban, originari din regiunea Indiei), Mahafaly fiind o populatie de pastori nomazi. Foarte interesant, ceremonia lor funerara, care include pe o pozitie de prim rang arta specifica, marcheaza – nu disparitia celui mort, ci o schimbare a vietii si trecerea de obicei la statutul de stramos (Razana), un intermediar intre Divinitatea suprema si cei vii. Mormantul devine astfel noul loc unde vor trai raposatii, simbolizand locuinta vesnica, mai importanta decat cea din timpul vietii pamantesti, caci viata eterna este mult mai importanta.

Zebu – intre Divinitate si cei vii

 Mahafaly au numeroase reguli stricte legate de cultul mortilor, ele constituind un nucleu suprem al culturii acestei etnii, fara de care intreaga sa societate s-ar prabusi. Stalpii aloalo nu reprezinta doar monumentele funerare ale unor anume persoane, ci fac trimitere catre raporturile de productie si familiale, la cele dintre categoriile de varsta si grupurile sexuale, la raporturile dintre doua lumi – pamantul si cerul, realul si imaginarul, dintre stramosii defuncti si vii. Si asezarea mormintelor respecta rangurile sociale din familie.

 Cel mai varstnic dintre stramosi e asezat la sud, pentru a „privi” spre nord, unde sunt ingropati urmasii sai, iar femeile si celibatarii defuncti stau la vest de patriarh. Dimensiunile si ornamentele mormantului depind de starea materiala a raposatului si a familiei si, pe de alta parte, accesul la locul mormintelor este interzis fara respectarea ritualurilor stricte ale etniei, cu exceptia altor inmormantari si a cautarii animalelor ratacite.

 Revenind la animale, remarcam importanta covarsitoare pe care zebu o are pentru etnia Mahafaly. Ceremonia funerara, ale carei etape pot insuma ca durata circa un an, e marcata de sacrificarea succesiva a tuturor vitelor defunctului, care vor servi la hranirea comunitatii. Doar coarnele animalelor se recupereaza, cu ele impodobindu-se stalpii aloalo, deci mormantul raposatului. De altfel, zebu simbolizeaza nobletea si este intermediar si el intre Divinitate si cei vii.

 Primul sacrificat dintre aceste vite, numit Ombilahy, este cel mai important, carnea sa fiind impartita tuturor membrilor comunitatii, ca o marca a prieteniei si fraternitatii. Nu in ultimul rand, zebu constituie si un fel de moneda de schimb, toate obiectele funerare (care nu pot fi confectionate de membrii familiei defunctului) fiind schimbate pe cate un animal. Traditie, arta, obiceiuri stravechi – de fapt un fascinant mod de a trai si a muri in perfecta comuniune cu natura pura si cu insusi Universul!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU