Comandantul broastelor testoase

luni, 06 noiembrie 2017

In timp ce Elon Musk doreste sa ne fortifice creierul cu electrozi, cercetatorii de la Daejeon isi imagineaza ca vom reusi sa comandam reptilele numai cu ajutorul mintii. Credibil, dar totodata infiorator. Cercetatorii coreeni doresc si ei sa scrie o noua pagina despre relatiile dintre om si animale. Aceasta, poate si fiindca inteligenta artificiala a ajuns sa ne infricoseze, dezvoltarea nelimitata a fortei masinilor suscitand neliniste chiar in randurile oamenilor de stiinta de geniu, precum Stephen Hawking sau antreprenorul american Elon Musk.

 Acesta din urma, pe care il cunoastem pentru ambitiile sale in domeniul vehiculelor electrice (Tesla), in explorarea spatiului (Space X) ori in transportul ultrarapid (Hyperloop) si-a propus sa ne antreneze creierele cu ajutorul implanturilor neuronale. Proiectul sau numit Neurolink ar trebui, gratie unor electrozi minusculi, sa dezvolte capacitatea memoriei si a gandirii, dar si sa ne programeze anumite tipuri de vise. „Deja suntem niste cyborgi!” – a facut Musk o afirmatie socanta pe 28 martie... „Robotizat” el insusi, omul are o sansa de a invinge masina, problema principala fiind interfata, avand nevoie de un asa-numit superstrat numeric pentru integrarea implanturilor.

 De pilda, Bill Kochevar, devenit tetraplegic dupa un accident rutier suferit la Cleveland, isi poate comanda bratele gratie celor 192 de electrozi implantati in creier. De altfel, aceste Brain Computer Interfaces sunt utilizate pentru deplasarea fotoliilor rulante, a dronelor si chiar a masinilor. Si sa nu uitam ca in urma cu doi ani Nicholas Negroponte, creatorul MIT Medialab arata ca viitorul educatiei este acela de a instala nanoboti (microroboti) in creierul uman!

 Mai surprinzator, cercetatorii Universitatii Kaist din Daejeon, Coreea de Sud, vor sa interpreteze semnalele electrice generate de activitatea cerebrala a pacientilor pentru a decide parcursul testoaselor conectate la aceasta. In consecinta va trebui ca bietele reptile sa poarte pe carapace o antena WiFi, o camera video, un model electronic Raspberry Pi.

 Concret, omul va decide directia in care va merge testoasa, folosindu-se de cele mai avansate tehnologii. Altfel spus, el se va servi de acest bagaj IT pentru a controla prin gandire un robot sau un element de mediu, precum testoasa.

 Oamenii de stiinta afirma, de fapt, ca fiinta umana inca nu e sigur ca va castiga confruntarea cu masinile inventate de ea insasi, insa deja demonstreaza ca are multa-multa imaginatie.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU