26 octombrie 1673 S-a nascut Dimitrie Cantemir

vineri, 27 octombrie 2017

Domnitor al Moldovei, mare carturar, enciclopedist si istoric, Dimitrie Cantemir s-a nascut la 26 octombrie 1673 in localitatea Silisteni, tinutul Falciu (astazi judetul Vaslui). Provenea dintr-o familie de razesi, fiind fiul lui Constantin si al Anei Cantemir. Mama era urmasa unui mare logofat din vremea lui Stefan cel Mare. Tatal a fost domn al Moldovei intre 1685 si 1693. Dimitrie a fost dus zalog la turci, la 14 ani, pentru a asigura fidelitatea tatalui fata de Inalta Poarta.

 La Constantinopol, Dimitrie Cantemir a stat doisprezece ani. Acolo a facut numeroase studii, sub supravegherea unui intelectual din Creta, Ieremia Cacavelas. In acea perioada s-a conturat portretul spiritual al invatatului Cantemir. Dupa moartea tatalui, un foarte scurt timp a fost domnul Moldovei (avea 19 ani), dar din cauza uneltirilor lui Constantin Brincoveanu, turcii l-au inlocuit cu Constantin Duca. Dimitrie s-a intors la Constantinopol pentru a-si continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice.

 Dupa ce fratele mai mare Antioh Cantemir a ajuns domn al Moldovei, Dimitrie a fost numit” capuchehaie” (ambasador) la Constantinopol. In 1699, Dimitrie Cantemir s-a casatorit cu Casandra Cantacuzino, la Iasi. Cei doi au avut sase copii. Dupa moartea Casandrei, Cantemir s-a casatorit cu fiica principelui rus Iurie Trubezkoi, Anastasia.

 La 23 noiembrie 1710, Dimitrie Cantemir devine domnitorul Moldovei, cu sprijinul turcilor. Dorind sa scape Moldova de controlul otomanilor, el semneaza un Tratat de alianta (secret) cu tarul Rusiei, Petrru cel Mare. Cantemir devenea domn pe viata, succesiunea fiind ereditara. Era un sustinator al „absolutismului luminat” practicat de Petru cel Mare. Izbucnirea Razboiului Ruso-Turc a scos la iveala tratatul si turcii au atacat ostile moldovenesti. In Batalia de la Stanilesti, otomanii au invins si Cantemir se refugiaza in Rusia (16 iulie 1711). Situatia politica l-a obligat pe Dimitrie Cantemir sa ramana in Rusia pana la finele vietii. A fost numit „Principe serenissim al Rusiei” si a desfasurat o vasta activitate stiintifica si culturala. In 1714 este admis ca membru al Academiei din Berlin. A murit de diabet la 21 august 1723 (49 de ani) si a fost inmormantat intr-o cripta a bisericii Sf. Nicolae din Moscova. Datorita lui Nicolae Iorga, osemintele se afla din 1935 la biserica Trei Ierarhi din Iasi. Printre numeroasele sale lucrari se afla si traducerea si analiza Coranului.

PAUL IOAN