Un istoric proces incorect

joi, 05 octombrie 2017

Ferdinando Sacco (1891-1927) si Bartolomeo Vanzetti (1888-1927) sosisera in SUA, in 1908. Cei doi aveau sa fie condamnati si executati pentru talharie si dubla crima, instanta (si presa de atunci) tinand seama ca cei doi erau anarhisti convinsi, deci dusmani ai puterii politice. Anarhismul violent italian se manifesta in unele zone din SUA si autoritatile federale erau mobilizate impotriva militantilor si adeptilor acestui curent antiguvernamental. Sacco lucra in industria pantofilor, iar Vanzetti vindea peste in piete.

 Cei doi s-au cunoscut abia in 1917, cu prilejul unei greve. Ambii locuiau in zona Boston (Massachusetts) si – atentie! – ambii erau cunoscuti de politie drept anarhisti violenti, adica adepti ai teoriilor antiguvernamentale ale liderului spiritual al anarhistilor italieni, Luigi Galleani. Acesta, promotor al devizei „Propaganda prin fapte”, incuraja atacurile cu bombe si asasinatele bine directionate, care sa slabeasca sistemul economic capitalist.

„Propaganda prin fapte”

 Guvernul SUA ii expulzase pe Galleani si locotenentii sai, dar continuatorii politicii sale teroriste inca actionau in SUA. Astfel, inainte de dubla crima in care ar fi fost implicati Sacco si Vanzetti, se petrecuse un atentat (esuat) al anarhistilor italieni impotriva procurorului general Mitchell Palmer. Acestea fiind, foarte pe scurt, circumstantele istorice, procesul contra unor anarhisti italieni parea a fi avut un verdict dinainte cunoscut.

 In ziua de 15 aprilie 1920, in districtul Braintree (Boston), sunt ucisi functionarii Parmenter si Berardelli, care carau doua lazi cu bani (salarii) ai unei fabrici de pantofi. Banditii au fugit cu o masina care-i astepta. S-au tras sase gloante, care au fost analizate decenii la rand.

 Cert este ca acestea proveneau din trei arme diferite. Sacco si Vanzetti au fost arestati dupa o luna. Au urmat doua procese in care au fost audiati martori pro si contra. In esenta, procurorii i-au legat pe cei doi inculpati de un caz similar, petrecut cu un an inainte, in districtul Bridgewater (Boston). Si atunci salariile fusesera furate, in acelasi stil. Dar cei doi au fost localizati la locul crimei, descrisi cu amanunte si considerati fara alibi. Sacco lipsise de la serviciu, dar pe Vanzetti l-au vazut unii cumparatori de peste din piata.

 Au fost gasiti vinovati si condamnati la moarte in ambele procese care au avut loc. Dar, cu doi ani inainte de executie, in 1925, criminalul Celestino Madeiros ia crimele asupra lui si implica si banda lui Joe Morelli in acel dublu omor. Dar judecatorul Thayler nu il considera pe Madeiros un martor credibil, respinge motiunea de rejudecare si Sacco si Vanzetti sunt executati la 23 august 1927.

Adevarul ramane necunoscut

 Anatole France (Nobel literatura 1921) si chiar Einstein au intervenit pentru clementa. Insusi Mussolini, vizat de anarhisti, s-a interesat de caz. S-a creat chiar un comitet de aparare al celor doi. Din declaratii ulterioare, reiese ca doar Sacco ar fi apasat pe tragaci.

 Oricare a fost adevarul, cei doi au fost reabilitati la Boston, in 1977, de catre guvernatorul Michael Dukakis, care consemna ca a fost „un proces incorect”. Nu toti senatorii de Massachusetts au fost de acord.

PAUL IOAN