Filme inspirate din viata, dar ratate... la mustata!

joi, 05 octombrie 2017

Trebuie sa recunoastem: cine n-ar vrea sa se faca un film dupa viata lui? Cine n-ar dori sa fie un personaj inspirational, a carui cariera sa fie transpusa pe marele ecran si interpretata de cei mai mari actori ai lumii? Oricat ar parea de ciudat, sa fii model pentru scenaristii de la Hollywood nu e insa chiar o chestie grozava, cu atat mai mult cu cat, dupa cum veti putea afla in randurile urmatoare, domnii din „cetatea filmului” nu prea se dau in vant dupa notiuni precum acuratete sau adevar...

Titanii

 Nimic de spus, un film extraordinar de moralizator si de inaltator, care condamna rasismul si proslaveste valorile sportului, dar care, in materie de documentare, schioapata serios. Pentru ca, in perioada in care este plasat – inceputul anilor 70 ai secolului trecut – tensiunile rasiale din Virginia erau deja aproape inexistente si nu se petreceau incaierari generale intre albi si negri, asa cum se prezinta in film.

 Mai mult decat atat, „eroul” – antrenorul Herman Boone, excelent jucat de Denzel Washington, nu a fost nici pe departe barbatul cumsecade si intelegator, care reuseste sa-si calauzeasca elevii catre victorie, facandu-i sa treaca peste diferentele rasiale. Potrivit unuia dintre fostii lui elevi, celebrul jucator de fotbal american Greg Paspatis, Boone a fost, in realitate, „cel mai mare ticalos pe care l-am vazut vreodata”, un tip dur si autoritar, care calca in picioare vointa jucatorilor sai si pe care nimeni nu-l suferea, nici pe departe personajul indragit din film. De altfel, ca sa intelegeti cat de „iubit” era Boone, el a demisionat de la conducerea echipei in urma unei revolte generale a jucatorilor, satui de manierele lui tiranice...

Winnie

 Nelson Mandela este considerat una dintre cele mai legendare figuri ale secolului XX, asa ca nu-i de mirare ca, dupa cateva filme care l-au portretizat, cineva a venit cu ideea de a face si din sotia lui, Winnie, personaj de film. Doar ca, auzind ce i se pregateste, adevarata Winnie Mandela a facut tot posibilul sa impiedice realizarea filmului, mai ales dupa ce studiourile au refuzat sa-i ofere scenariul inainte de inceperea filmarilor.

 Cum viata ei nu fusese lipsita de controverse, Winnie avea toate motivele sa se teama de dezvaluiri nedorite. In cele din urma, filmul a fost facut, dar – probabil spre satisfactia sotiei lui Mandela – s-a dovedit un esec total, atat din punct de vedere al criticilor, cat si al spectatorilor.

Sully

 Este un fapt aproape dovedit stiintific ca toata lumea il iubeste pe Tom Hanks, iar personajul interpretat de el in filmul din 2016, comandantul de avion Chesley „Sully” Sullenberger, nu face decat sa confirme aceasta atitudine. Caci personajul, asa cum reiese din film, este un erou care reuseste o aterizare de urgenta pe raul Hudson, in mijlocul New York-ului, salvand viata a zeci de pasageri. Dar, spre uimirea generala, el se trezeste acuzat si investigat de autoritati pentru comportamentul sau, abia intr-un final dramatic fiind scos basma curata.

 Ei bine, lucrurile n-au stat chiar asa, intru-cat, in realitate, raportul a aratat ca aterizarea de urgenta nu era necesara. Inspectorii autoritatii americane de zbor au fost furiosi pe felul cum regizorul Clint Eastwood i-a prezentat – drept o echipa de ticalosi care vor sa scoata un tap ispasitor si principalul investigator, Robert Benzon, a vrut chiar sa-l dea in judecata pe Eastwood, pentru ca filmul acestuia i-a patat grav reputatia.

Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash

 Chiar si unul dintre cele mai bune filme-biografie realizate in ultimele decenii, „Povestea lui Johnny Cash”, nu a fost lipsit de controverse. Desi adevaratul Cash a apreciat mult interpretarea pe care Joaquin Cash i-a dat-o, iar Reese Witherspoon a cucerit un Oscar pentru rolul sotiei lui Cash, June Carter, fiindca lui Johnny din prima casatorie, cu Vivian Liberto, a fost extrem de furioasa. Portretul pe care realizatorii filmului i l-au conturat mamei sale a fost „groaznic si total neadevarat”.

 In film, femeia apare ca o „scorpie” geloasa pe cariera lui Cash, in vreme ce Kathy Cash, fiica ei, sustine contrariul: „Mama l-a sprijinit pe tata la inceputul carierei si s-a bucurat mult pentru succesul lui, dar lucrurile au luat-o razna cand el a inceput sa se inece in alcool si droguri.”

Capitanul Phillips

 Si, daca vorbim de eroi, ne intoarcem, invariabil, la Tom Hanks, specialist in asemenea roluri. Doar ca nici capitanul Phillips nu a fost, in realitate, asa cum l-a portretizat Hanks in dramatica poveste a vaporului capturat de piratii somalezi in apele Africii. Pentru ca, daca ar fi avut curiozitatea sa-i intrebe pe marinarii din vasul Maersk Alabama, condus de Phillips, ar fi aflat ca acesta nu era deloc „eroul” prezentat pe pelicula.

 Dimpotriva, era un individ arogant, care a insistat sa mearga prin apele infestate de pirati, ca sa ajunga mai repede la destinatie, in ciuda impotrivirii echipajului. Mai mult, membrii echipajului au dezvaluit, dupa lansarea filmului, ca adevaratul erou nu a fost Phillips, ci inginerul-sef de la bord, Mike Perry, care in film are doar un rol marunt, dar in realitate a reusit sa ia ostatic un pirat, folosindu-l drept moneda de schimb pentru eliberarea capitanului!

GABRIEL TUDOR