O tragedie regala unica

joi, 07 septembrie 2017

E foarte dificil sa gasim in istoria monarhiilor lumii un masacru regal cu zece victime impuscate. Inimaginabil pentru o minte sanatoasa, dar in noaptea de 1-2 iunie 2001 au fost ucisi regele si regina Nepalului, si alti opt membri ai familiei regale. Printul mostenitor Dipendra a fost autorul acelui carnagiu, conform variantei oficiale.

 In seara cand s-a produs tragedia, se desfasura o petrecere la palatul regal, unde alaturi de intreaga familie a regelui Birendra (care domnea din 1972) si a reginei Aishwarya se aflau si rudele fratelui suveranului. La un moment dat, printul Dipendra s-a imbatat si regele l-a trimis in camera sa cu ajutorul unui frate si a unui var. Dar dupa aproximativ o ora, printul a revenit in sala de ospete incarcat cu mai multe arme de foc, cea mai periculoasa fiind un pistol-mitraliera Heckler-Koch, cu 40 de gloante in incarcator. Fara sa adreseze vreun repros cuiva, printul a tras prima oara in tatal sau, apoi intr-o matusa.

Un print razbunator

 Dupa acele prime secunde de uluiala, un unchi a incercat sa-l dezarmeze, dar a fost omorat pe loc. In clipele urmatoare, regele Birendra, desi grav ranit, a apucat un revolver si a incercat sa-si ucida fiul, ranindu-l. Asta l-a infuriat la culme pe atacator, care dupa ce a mai tras in tatal sau, a luat la ochi doi copii, insa varul Paras i-a ascuns dupa o sofa.

 Alarmata de zgomote, regina (care iesise temporar din incapere) a revenit si a strigat ingrozita spre fiul sau. Acesta se lupta cu o sora care voia sa-l dezarmeze, fara sa reuseasca. Apoi, regina si un alt fiu au fugit in gradina palatului, incercand sa caute ajutor. Nu se asteptau ca faptasul, siroind de sange, sa se ia dupa ei... Cu ultimele eforturi, printul Dipendra a ajuns si el in gradina, unde si-a omorat mama si fratele ramasi in viata. Ulterior, el s-a sinucis inainte ca vreunul dintre supravietuitori sa mai incerce sa-l dezarmeze.

 Incredibilele evenimente s-au succedat cu viteza foarte mare si i-a luat prin surprindere pe toti membrii familiei. Dar erau cunoscute disensiunile dintre print si tatal sau, care refuza sa accepte casatoria lui Dipendra cu Devyani Rana, o fata dintr-o alta familie nobiliara, dar rivala cu familia Shah careia ii apartinea. Supararea printului a mai trecut cand mama sa, regina, a fost in cele din urma de acord cu acea alianta, dar regele a ramas neinduplecat. Opinia publica din Nepal nu voia sa admita ca printul, foarte popular, devenise un ucigas in masa si banuia un complot al fratelui regelui, Gyanendra. Sotia si fiul acestuia participasera la „petrecere”, dar nu fusesera atinsi de gloante.

Sfarsitul monarhiei

 Printul atacator a murit dupa trei zile de coma, timp in care a fost rege doar „de jure”. Noul rege al Nepalului a devenit fratele suveranului ucis, Gyanendra, ce apartinea familiei care beneficia de groaznica situatie. Consecinta cea mai importanta pentru poporul nepalez a fost trecerea tarii de la monarhie la republica. Noul rege a predat puterea Parlamentului, dupa sapte ani de domnie, in 2008.

PAUL IOAN