„Fata padurii” si fenomenul OZN

vineri, 11 august 2017

O zona în care exista înca o credinta vie în creaturi de tipul ielelor este Maramuresul. Aici multa lume afirma ca s-a întâlnit cu o fiinta numita „Fata Padurii”, un spirit feminin care bântuie padurile noaptea si care produce mult rau, atât fizic cât si psihic, în special barbatilor. Se spune ca are abilitatea de a se metamorfoza, asa ca uneori apare ca o femeie cu parul lung pâna în pamânt, incredibil de frumoasa, alteori ca o femeie grotesc de urâta. De asemenea, are puterea de a instiga codrul, producând sunete extrem de ciudate. Am întâlnit un caz care îmbina, în mod neasteptat, aceasta credinta populara cu rapirile OZN „clasice”. Cazul se bazeaza pe informatii primite, din 2005 si pâna azi, prin corespondenta si discutii telefonice cu D.B., ca si pe o ancheta facuta în 2014 de Elena Lasconi, de la un post de televiziune din Bucuresti.

 D.B. s-a nascut în 1968 si a crescut în tinutul istoric Maramures, din nordul României, în satul Craciunesti, aflat la circa 9 kilometri est de orasul Sighetul Marmatiei. Atunci când era mic, vizita des un vecin batrân care povestea lucruri nemaiauzite, între altele despre un „pom fermecat” care crestea lânga gardul sau si facea niste fructe, ca un soi de pere marunte, care nu se coceau decât într-o anumita zi si nu în fiecare an.

La pomul fermecat...

 În vara în care batrânul murise, D.B. avea aproape sase ani. Într-o zi, a vrut sa verifice daca fructele miraculoase s-au copt. În timp ce urca pe o carare, a auzit mai multe voci cântând, dar nu a vazut pe nimeni. Când a ajuns la „pomul fermecat” a vazut în jurul acestuia o fetita si vreo sase baieti, toti de vârsta lui si care chiar semanau cu el. Unul dintre baieti a venit la D.B. si i-a dat o para din acel pom. Zumzaia ceva nearticulat dar parca îi spunea sa ia si sa manânce repede. Fructul i s-a topit în mâna, astfel încât mai mult l-a sorbit din palma. Apoi a simtit o mâna rece pe umar. S-a întors si a vazut o femeie cu parul alb si stralucitor ca matasea; era înalta de peste 2,5 metri, poate chiar trei. Se uita la el si, pe masura ce-l privea, D.B. a avut impresia ca fata i s-a învinetit iar ochii i s-au înrosit de furie. Era chiar „Fata Padurii” despre care vorbeau oamenii de prin partea locului, ca fura sau omoara copiii cu care se întâlneste.

 Baiatul cel binevoitor i-a transmis lui D.B. cam asa ceva: bine ai facut ca ai mâncat din acel fruct. Într-adevar, în timp ce femeia cea înalta îl urmarea cum mânca din fructul acela, fata ei s-a schimbat si a revenit la normal. I s-a parut chiar ca i-a zâmbit, dupa care s-a asezat. Era deosebit de frumoasa la fata si avea un corp ca al zânelor.

 Copiii cântau, spuneau poezii si i-au povestit foarte multe, dar „într-o limba diferita, perfecta, pe care el atunci o întelegea”. I-a întrebat de unde sunt, iar copilul acela întelept i-a spus, parca vorbea în rime: „spune-mi cine te-a adus / satul nostru e de sus”. Dupa care i-a mai spus: „du-te pe cararea ta / în curând ne vei uita / dar la mijlocul vietii când vei fi / de noi îti vei aminti”.

 Întâlnirea de la pomul miraculos l-a marcat profund pe D.B.. Spune si azi ca îi pare rau ca nu l-au luat atunci cu ei. În preajma lor, a simtit o armonie, o comuniune si „plenitudinea vietii paradisiace, unde toate erau cu totul altfel”, ca si o energie cum n-a mai întâlnit. Mult timp a simtit ca nu putea vorbi cu nimeni despre aceasta întâlnire. Si, vreo zece ani, D.B. a tot umblat, pe dealuri, prin paduri si prin satele vecine, sperând sa-i întâlneasca, sa vada de unde sunt, sa gaseasca „satul lor”, de zicea mama lui ca „îl poarta fata padurii”. Cel mai greu a fost când a înteles ca de fapt ei „nu sunt de-ai oamenilor”.

Intâlnire misterioasa

 D.B. spune ca a mai auzit-o pe „Fata Padurii”, de mai multe ori, cântând; a alergat prin padure, dar nu a mai ajuns-o, desi a vazut-o din departare. Odata era îmbracata altfel, într-un verde metalic, poate ca sa se piarda mai usor în culoarea peisajului. A vazut-o odata lânga o apa. Atunci era foarte aproape si a fugit dupa ea. Dar aratarea s-a departat cu o viteza de care niciun om n-ar fi fost în stare.

 Urmatoarea întâlnire importanta a avut loc într-o zi de sfârsit de iunie din 1977 si la ea a fost martora si mama lui D.B.. În 2014, când a fost intervievata, femeia avea 83 de ani. Atunci, în 1977, D.B. avea noua ani si urca pe o carare o coasta domoala, lânga o livada, împreuna cu mama, sora M, fratele V, dar si cu alte persoane. D.B. a vazut dintr-odata, plutind deasupra orasului Sighetul Marmatiei, chiar aproape de centru, un obiect discoidal albastru sidefiu, care se confunda aproape perfect cu culoarea cerului. A strigat sa atraga atentia celorlalti, în timp ce se gândea ce bine ar fi ca aparitia sa se apropie. În câteva secunde, aceasta chiar a venit spre ei, oprindu-se cam la 10 metri în fata lor si cam la 5 metri deasupra solului. Obiectul era rotund, cam de 10 metri latime si 5 înaltime, avea forma unui con rasturnat, foarte deschis (cu un unghi de peste 120 grade), iar deasupra, în primul moment, parea ca are o cupola, dar privind mai atent vedeai ca era o sfera, care urca si cobora din con pe o distanta de vreo doi metri, cam o data la 5 secunde. Sfera avea o culoare galben-verzuie, distincta fata de culoarea albastru sidefie a discului. D.B. mai spune ca sfera era transparenta si în ea a distins un individ la nivelul superior si doi sau mai multi la baza. Obiectul degaja caldura, de parca sufla aer cald. În aer era un miros „ca atunci când se scurtcircuiteaza curentul electric”.

 Baiatul a intrat sub „farfurie”, curios sa vada cum arata aceasta dedesubt. Spune ca era rotunda, dar împartita în triunghiuri având vârful în centru si baza pe circumferinta, ca „niste felii de pizza”. Triunghiurile se luminau prin rotatie. D.B. îsi amintea ca, atunci când obiectul era lânga ei, „ai mei parca au înghetat; nu se mai puteau misca deloc doar mama a strigat: nu te duce, te vor lua cu ei...”.

 Scena a fost descrisa ulterior si de mama lui D.B.. Ea spunea: „Am vazut ca vine ceva sus pe cer de la Sighet si am fugit dupa copii si am luat doi. Baiatul asta unul (D.B. n.n.) a ramas mai înapoi si au strigat niste femei: ai grija de copii sa nu ti-i ia farfuria zburatoare! Si am fugit si am luat doi copii si el a ramas în urma si se uita asa sus...” Apoi ea a vazut un fel de trapa, sau asa ceva, pe care a coborât o femeie îmbracata în negru sclipitor. „Era înalta, de peste doi metri, alba la fata si era tare frumoasa... „si a cerut copiii la ea. Dar eu nu i-am lasat; ca am facut gura la ea: ce îti trebuie copiii mei? Iar femeia aceea s-a urcat înapoi în farfuria aia zburatoare, mi-a lasat copiii...” Cât despre plecarea OZN-ului, ea a completat: „Venea de la Sighet si se duse asa, pe deal, peste gradini, sus, catre padure”.

 D.B. spune ca si el parca a vazut ca a coborât ceva din disc, dar nu se uita în directia aceea. În schimb el a avut impresia ca, sub acel obiect, timpul trecea mai încet. Si a adaugat: „Parca îmi amintesc ca am fost luat înauntru... am o imagine clara asupra unui singur fapt: în fata mea au aparut, fara numar, oameni îmbracati în alb; erau barbati si femei; jos erau copii; toti stateau în jurul meu. Au venit în fata lor mai multi batrâni si fiecare mi-a spus ceva. Nu am retinut nimic, dar stiu ca fiecare mi-a spus ceva. De câte ori vreau sa îmi amintesc ce mi-au spus, am doar o imagine în minte si atât retin... Retin un semicerc pe care este o lumina ca un fulger, iar pe marginea cercului se propaga un fum, iar din fum am vazut cladiri cum ar fi zgârie-norii din New York si alte orase... erau si asezari mai mici în jur. Aceasta imagine, atât îmi ramâne... Se pare ca ei mi-au transmis un fel de final, de distrugere a civilizatiei”. Probabil – si-a zis – ca „numai atât este necesar sa stie oamenii”. Mama lui D.B. a descris acelasi episod spunând ca i s-a parut ca, la un moment dat, baiatul a disparut si a reaparut „cam cât ai clipi din ochi”. Întâlnirea a fost comentata apoi în sat.

 O alta întâlnire importanta a avut loc în 1998. D.B. avea 30 de ani, era însurat si avea un copil de 3 ani. Într-o dimineata, s-a simtit îndemnat sa mearga la padure sa culeaga ciuperci si a zarit, într-o poiana, un grup de adolescenti. Toti erau baieti, înalti de 1,80-2 metri, identici, dar si o fata cam de 30-35 de ani, înalta de vreo 2,5 metri. Fata s-a întors, l-a vazut, si-au intersectat privirile, dupa care D.B. a simtit ca „a amortit pe loc”. Ar fi vrut sa mearga dupa ei, dar nu s-a putut misca decât dupa vreun minut. A alergat apoi vreo suta de metri, pâna a ajuns într-o poiana, unde era o caldura de parca ar fi fost într-un cuptor. A fugit mai departe, pâna a iesit din padure, dar nu i-a mai vazut.

DAN D. FARCAS