Misterioasele cercuri magice si agroglifele

vineri, 11 august 2017

În multe locuri apar, în iarba sau în lanurile de cereale, mai ales vara, cercuri stranii, mai simple sau mai complexe, formatii numite si „agroglife”. Mai recent, ele sunt puse pe seama unor farsori, desi unele prezinta caracteristici care nu pot fi contrafacute. Exista însa atestari scrise despre astfel de semne în lanuri înca din Evul Mediu. Într-o gravura din secolul al XVII-lea, este ilustrat un „diavol secerator” care realizeaza un astfel de cerc. Pe teritoriul României, daca aparea un astfel de cerc în iarba, se spunea ca acolo „dansasera ielele”. În acele cercuri se gaseau si niste ciuperci dintr-o specie aparte; oamenii erau foarte bucurosi când le aflau, fiind convinsi ca ele au virtuti magice. Între altele, le puneau în apa în care scaldau copiii, cu convingerea ca acestia vor creste mai vigurosi!

 Agroglifele au aparut în ultimul timp si în România, desi rar si fara sa aiba complexitatea celor gasite în alte tari. Cazul cel mai bine investigat a avut loc în vestul României, în 1994. În ziua de joi 23 iunie a acelui an, inginerul Liviu Deznan si mai multi muncitori au vazut, de pe platforma unui siloz, la limita nordica a municipiului Arad doua cercuri concentrice într-un lan de grâu: un nucleu central cu diametrul de 8 metri, în care spicele erau complet culcate, si un inel, lat de 6,5 metri, care-l înconjura, usor eliptic, cu diametrul exterior de circa 50 de metri. Alaturi mai erau doua agroglife mici, tot eliptice, cu axele de 2,75 respectiv 2,30 metri, spicele fiind culcate în aceeasi directie ca si în agroglifa mare. În ambele cercuri, tijele erau îndoite uniform, în sens invers acelor de ceasornic, dar nu pareau sa fi fost tasate de un obiect greu. În jur nu erau niciun fel de alte urme, restul lanului fiind neatins. Ocupati cu muncile agricole, martorii nu au anuntat observatia decât sâmbata 25 iunie, iar presa a sosit la fata locului abia luni 27 iunie.

Cercuri concentrice

 Începând din 28 iunie 1994, cazul a devenit cunoscut, fiind preluat de mass-media româneasca. La fata locului au venit câteva comisii, s-au facut numeroase fotografii, inclusiv aeriene, de la 1500 si 2000 de metri. O expunere sistematica a evenimentelor se gaseste în volumul Anotimpul OZN-urilor (editura aradeana „Mirador”, 1995), autori Raluca Marinache, Ovidiu Somesan si Sorin Ghilea, ultimul dintre acestia devenind ulterior membru ASFAN.

 Ei au descoperit ca fenomenul a fost precedat de numeroase alte observatii stranii în regiunea înconjuratoare: sfere luminoase sau negre, un „zmeu” mare, triunghiular, cenusiu, „neatasat de pamânt cu nicio sfoara”, un obiect luminos aplatizat caruia-i cresc, la un moment dat, brate ca ale unei caracatite, un trapez cu margini stralucitoare etc. Aproape toate cazurile au avut un numar mare de martori. La acestea se adauga semnalari pe 26 iunie despre un vârtej produs parca de un obiect invizibil, care a smuls tiglele de pe case, dar care nu a fost simtit cu câtiva metri mai încolo, vârtej care cotea inteligent pe strazile unei localitati de lânga Arad.

 Luni, 27 iunie, în zori, Traian Crisan, de 49 de ani, fost tractorist, acum paznic de noapte la oi, a iesit din baraca sa, acoperisul fiind scuturat violent de un vânt absorbant care a smuls mai multe obiecte (pelerina sa va fi gasita la mare distanta si cu arsuri inexplicabile), a omorât trei oi si le-a împrastiat pe celelalte. El a fost trântit la pamânt, târât si ranit desi s-a agatat de un pom. Dupa cum a declarat: „trei oi au fost saltate, apoi izbite de pamânt, iar câinele s-a ascuns schelalaind sub baraca”. Martorul a vazut atunci, nu departe, un disc luminos, perfect rotund, foarte mare, având o cupola transparenta, plutind la vreo trei metri deasupra lanului de grâu. Iar în usa navei stateau doi indivizi cu înfatisare umana, cu barba si ochi oblici. În spatele lor, altii „îsi miscau capetele”. Apoi, dupa vreo doua minute, obiectul a tâsnit în sus si a disparut. Mai multe persoane locuind în vecinatate au resimtit unele dintre efectele acestei aparitii si dadeau crezare marturiei ciobanului.

 Peter Leb, publicist si investigator OZN de la Târgu Mures, analizând esantioane colectate de la fata locului, nu a remarcat nici radioactivitate, nici anomalii magnetice. El a observat ca, pentru prima data pe plan mondial, fenomenul cercurilor în cereale putea fi pus în corespondenta cu o întâlnire de gradul III. În cursul diminetii de 27, si un echipaj al armatei a efectuat masuratori ale radioac-tivitatii, cu rezultat negativ.

 Observatiile stranii au continuat si în cursul lunii iulie, când au fost raportate: obiecte luminoase cu diametrul mai mare decât cel al Lunii, un glob rosu, vazut câteva seri la rând, de persoane diferite, facând miscari în zig-zag, ca si alte aparitii inexplicabile.

 Pe 30 august lânga localitatea Bârsa, aflata la 77 km de Arad, între orasele Ineu si Sebis, doi localnici au descoperit în mijlocul unui lan de porumb o portiune de opt rânduri, pe o lungime de 36 de metri, cu tuleii îndoiti la înaltimea de un metru. Nu erau semne de furt, iar stiuletii înnegriti sau partial mâncati de rozatoare sugerau un fenomen petrecut cu câteva zile înainte. Pe 10 septembrie s-au descoperit, nu departe, urme asemanatoare si într-o alta parcela de porumb. În acelasi loc a fost vazuta, nu cu mult timp înainte, o lumina de marimea unei mingi de rugby, cu o excrescenta dedesubt, urcând si coborând nu departe de lanurile de porumb afectate, ca si alte aparitii luminoase, iar pe 30 august, aproape de amiaza, un cilindru alb-gri, lung de 3-4 metri, cu diametrul de 0,4-0,5 metri, a fost zarit plutind la circa 400 metri de locul în care s-au descoperit urmele din lanul de porumb.

 În anii care au urmat, au fost semnalate, sporadic, si alte „agroglife”. De exemplu, în mai 1995, lânga Târgu Mures, s-a format o formatiune ciudata în iarba, iar în noaptea de 14-15 iulie 1997, în apropiere de satul Cetatea de Balta, judetul Alba, aparitia unor cercuri a fost însotita si de lumini inexplicabile.

Zona cu povesti despre iele

 În noaptea de 7-8 iulie 2008, la mar-ginea localitatii Fântâna, în apropiere de Hoghiz, pe la 03,30, satenii au fost treziti de latratul si urletele câinilor. O localnica a spus ca s-a sculat, cândva dupa ora trei, iar prin fereastra de la baie a vazut „o flacara mare” deasupra satului Fântâna. Alti oameni pretind ca au vazut lumini ciudate, peste lanurile de grâu din apropiere.

 Acolo, au fost descoperite dimineata sase cercuri perfecte: un cerc plin, cu toate spicele culcate la pamânt, înconjurat de un altul. Cercurile concentrice erau însotite de patru cercuri mai mici, dispuse simetric. În interiorul acestora, spicele erau culcate, suprapuse perfect. Proprietarul terenului, George Botoman a fost primul care a fotografiat aparitia. A fost singura dovada a formei originale a cercurilor, înainte ca satenii curiosi sa intre pe teren. Oamenii erau convinsi ca cercurile nu puteau fi facute de catre oameni; localnicii, cei mai multi în vârsta, nu s-ar fi pretat sa faca o asemenea paguba, iar straini nu au fost vazuti.

 Profesorul Ioan Sorin Apan, din localitate, a comentat: „Zona este inundata cu traditie si povesti despre zâne, vântoase, frumoase, iele. Ipoteza etnologica este cea mai valida si cea mai consistenta pentru a explica ce anume s-a întâmplat”. El a continuat mentionând ca fenomenul a coincis (folosind stilul vechi, calendarul iulian), cu sarbatoarea de „sânziene”, cunoscuta, de asemenea, ca miezul verii, sarbatoarea traditionala a zânelor si a ielelor, celebrata înca peste tot în România (ca si în multe locuri din restul Europei). Aceasta a fost suprapusa, de catre Biserica crestina, cu o sarbatoare a Sf. Ioan. Mai mult decât atât – a spus profesorul – a fost chiar si luna plina. El a adaugat: „Si la Bogata Olteana – nu departe de aici, sunt de multe ori cercuri în iarba”. Prin 1998, o astfel de forma-tiune a fost asociata cu un fenomen luminos, „care a ars un stejar lasându-l complet fara frunze”.

 Mentionez ca, asa cum a observat si Mircea Eliade, „sân-ziana” vine din latinescul Sancta Diana zeita antica a Lunii si a creaturilor padurii, ceea ce explica perfect asocierea ei cu zânele si cu ielele. Faptul e atestat si de versul „Iana Sânziana, sora Soarelui”, din folclorul mitologic românesc.

DAN D. FARCAS