Ferma animalelor inteligente

joi, 03 august 2017

S-ar putea crede ca numai animalele care traiesc în salbaticie au dezvoltat un înalt grad de inteligenta, în virtutea faptului ca sunt obligate sa-si procure hrana, sa-si apere viata, sa-si protejeze puii într-un adapost sigur si asa mai departe. Totusi, si animalele de ferma au doza lor de inteligenta si, poate greu de crezut, lider la acest capitol este porcul. Veti fi uimiti sa aflati ca acest animal considerat murdar si lenes este constient de el însusi si chiar ca se acomodeaza foarte bine la... lucrul pe calculator!

Eroarea lui Descartes

 Parerile preconcepute, implantate adânc (si) în constiinta persoanelor din preajma emitentului, de cele mai multe ori deformeaza pâna la mutilare realitatea. Descartes spunea ca „nu e vorba despre a crede ca animalele au mai putina ratiune decât oamenii, ci ca ele nu au deloc”. Pe de alta parte, biologul si etologul Yves Christen tinteste mai bine ideea: „În general, animalele de crescatorie au fost mai putin studiate decât celelalte animale, fiindca e mai spectaculos sa studiezi leul sau elefantul decât vaca. Apoi, fiindca noi suntem interesati mai ales de functiile alimentare ale animalelor de ferma.”

Jocuri de oglinzi

 Stiinta recenta a demonstrat inteligenta acestor din urma animale, începând cu porcul, cel mai inteligent, lucru stabilit în 2009 de cercetatorii din Cambridge, care au constatat ca acest animal e dotat cu constiinta de sine si recunoasterea sinelui, datorita unui experiment cu oglinzi. Concluzia – „Fiecare porc a trebuit sa observe caracteristicile mediului sau, sa si le aminteasca, sa deduca relatiile dintre aspectele observate si cele rememorate si sa actioneze în consecinta.”

Porcul Hamlet si computerul

 Un alt experiment care atesta facultatile cognitive ale porcului priveste nimic altceva decât computerul. În 1997, universitari de la Pennsylvania i-au permis unui porc pe nume Hamlet sa se joace cu maneta unui ordinator pentru a încerca sa miste un obiect pe ecran si sa-l faca sa intre într-o plaja de culoare albastra. Hamlet si-a facut treaba corect si rapid (desigur, în schimbul unei recompense), asa cum niciun câine nu o putuse face. Si-atunci, putem spune ca porcii sunt atât de inteligenti încât sa se adapteze la jocuri? – se întreaba cercetatorii. Claudie Le Quéré, proprietara fermei din Noue, Yvelines, confirma: „Porcii nostri dau dovada de nenumarate viclesuguri ca sa primeasca mâncare.”  În concluzie, aproape nicio aptitudine nu este exclusiv umana, spun oamenii de stiinta.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU