Cinefili, vi se pregateste ceva!

joi, 29 iunie 2017

Este sfârsit de luna, deci a venit vremea sa va prezentam cele mai interesante noutati din domeniul cinematografiei. Ce filme se pun la cale, pe ce scenarii mai au ochii regizorii, cu ce ne vor mai rasfata mogulii de la Hollywood si ce roluri vor juca superstarurile celei de-a saptea arte, aflati numai de la noi!

Regizorul „Razboiului Stelelor” promite ca seria va avea „un final emotionant”

 Fanii seriei „Star Wars” numara deja zilele pâna la lansarea urmatorului episod al fransizei, „Ultimul Jedi”, care va aparea in cinematografe in luna decembrie, dar producatorii se gândesc deja la episodul final al actualei serii, planificat sa apara pe 24 mai 2019. La cârma se va afla Colin Treverrow, care a regizat si „Jurassic World”.

 Intr-un recent interviu, dupa ce a elogiat eforturile predecesorilor sai, J.J. Abrams, regizorul de la „Trezirea Fortei” si Rian Johnson, care a semnat regia la „Ultimul Jedi”, Treverrow a subliniat ca scenariul la ultimul episod va constitui o surpriza placuta pentru cinefili: „Va asigur ca va fi cea mai satisfacatoare si mai emotionanta incheiere ce s-ar fi putut da acestei saga.” Desi nu a vrut sa intre in intriga peliculei, regizorul a spus ca fanii vor afla, in sfârsit, multe secrete bine pazite pâna acum, precum adevarata identitate a lui Snoke si cine sunt parintii lui Rey.

Jurassic World 2, o continuare „mai infricosatoare”

 Si tot Colin Trevorrow ar fi urmat sa semneze regia la continuarea marelui succes „Jurassic World”, dar, fiind tare ocupat vara aceasta, a transmis stafeta colegului sau, Juan Antonio Bayona. Care va avea o misiune deosebit de dificila, daca tinem seama ca primul „Jurassic World”, regizat de Trevorrow, a avut incasari totale de 1,6 miliarde de dolari, in intreaga lume. Pelicula pare greu de depasit, dar Bayona ne asigura ca urmarea aventurilor din aceasta prima serie va fi nu doar mai palpitanta, ci si „mai infricosatoare”. Lansarea urmeaza sa aiba loc in iunie 2018 si se pare ca un rol deosebit de important il va avea, intr-o mai mare masura decât la prima serie, animatia pe computer, care a atins, in ultimii ani, cote greu de imaginat pâna nu de mult. Sa ne asteptam la un Oscar si pentru dinozauri?

Tom Cruise, traficant si informator

 Chiar si la vârsta de 54 de ani, când alti actori deja incep sa-si ingrijeasca reumatismele, Tom Cruise pare mai atras ca niciodata de productiile de actiune – mai mult decât atât, prefera sa-si turneze singur cascadele, fara sa apeleze la cascadori profesionisti. El va aparea, sub bagheta regizorala a lui Doug Liman (il stiti de la „Domnul si doamna Smith” si „Identitatea lui Bourne”), in filmul „American Made”, o poveste dramatica, inspirata din cazul real al lui Barry Seal, un fost traficant de droguri transformat in informator CIA, in cadrul celei mai mari operatiuni impotriva reteleler de stupefiante din America de Sud. Pelicula va aparea in cinematografe pe 29 septembrie si se pare ca nu va fi singura surpriza frumoasa pe care simpaticul „TomCat” o rezerva fanilor lui:  anul viitor s-ar putea sa il vedem la mult asteptata continuare de la „Top Gun” – „Maverick”.

Radacinile lui Voldemort

 Si fanii lui Harry Potter vor avea parte de o surpriza, desi teoretic aceasta saga s-a incheiat in 2011. Este vorba de un film realizat nu de vreun potent studio cinematografic de la Hollywood, ci de fanii micului vrajitor, care si-au propus sa exploreze povestea maleficului vrajitor Voldemort in filmul „Voldemort: originea mostenitorului”.

 Studiourile Warner Bros, care au drepturile de ecranizare asupra seriei „Harry Potter” au incercat, initial, sa se opuna proiectului, dar in cele din urma, au fost impresionati de campania de crownfounding lansata de fani pe Internet. Scenariul apartine unui „conciliu de fani”, care si-a pus mintea la contributie si a realizat un inedit film politist, din care nu lipsesc, evident, solutiile magice. Desi nu s-a avansat o data precisa de lansare, regizorul Gianmaria Pezzato spune ca filmul ar putea fi in cinematografe spre sfârsitul lunii decembrie. Asta, da, cadou de Craciun!

GABRIEL TUDOR