Un examen clinic necesar: punctia biopsica a sānului

joi, 08 iunie 2017

Punctia biopsica a sânului este un examen clinic care se recomanda in cazul in care exista indoieli in privinta precizarii naturii benigne sau maligne a unei formatiuni tumorale existente la nivelul glandei mamare.

De ce se efectueaza acest examen?

 Cel mai adesea, formatiunile tumorale (nodulii, cum sunt mai bine cunoscute) de la nivelul sânului sunt depistate cu ocazia unui examen ecografic sau radiologic. Dar punctia poate fi indicata atunci când pacienta prezinta pe o portiune mica a sânului o formatiune palpabila, cu contur nedefinit, greu de diagnosticat.

Ce trebuie facut inainte de realizarea punctiei?

 Nu este nevoie de nici o pregatire prealabila a pacientei. De regula, medicul care urmareste cazul si urmeaza sa efectueze interventia explica bolnavei ce urmeaza sa i se faca, punct cu punct, pentru a inlatura sau macar a mai atenua nelinistea inerenta in astfel de situatii.

 Este important sa spuneti medicului daca urmati un tratament medicamentos, caci exista anumite produse (antiagregante plachetare, anticoagulante...) care pot influenta negativ buna desfasurare a examenului si a caror administrare trebuie intrerupta cu câteva zile inainte de efectuarea biopsiei. Luarea de Aspirina trebuie intrerupta cu cel putin 48 de ore inainte.

In ce consta punctia biopsica?

 Efectuata sub control ecografic. Pacienta sta lungita pe spate, iar leziunea este reperata cu ajutorul sondei cu ultrasunete a ecografului. Exista apoi doua maniere de a recolta probe de tesut din interior:

 – Cu ajutorul unui ac foarte fin, pe care radiologul il introduce in zona vizata, cu scopul de a extrage eventuale celule anormale ce urmeaza a fi analizate la laborator (citopunctie).

 – Cu ajutorul unei incizii, efectuate sub anestezie locala, medicul preleveaza fragmente de tesut, folosindu-se de un ac gros (punctie-biopsie).

 Efectuata sub stereotaxie. Reperarea leziunii se face in acest caz in cadrul unei mamografii. Pacienta sta pe burta, pe o masa speciala, prevazuta cu deschizaturi pentru sâni. Dupa efectuarea anesteziei locale, sunt prelevate mici bucatele de tesut (printr-un sistem de ghilotinare) cu un ac special si sub control informatic. Aceasta tehnica permite reperarea leziunilor invizibile la ecograf.

 Dupa efectuarea punctiei, locul supus interventiei va fi acoperit cu un bandaj compresiv, pentru a se evita astfel formarea unui hematom.

Cât dureaza?

 In functie de tehnica utilizata, o punctie biopsica a sânului dureaza intre 10 si 30 de minute.

Este dureroasa?

 Citopunctia provoaca deseori simptome dureroase, in ciuda acului foarte fin. In schimb, biopsiile sunt foarte putin dureroase, caci se efectueaza sub anestezie locala. Totusi, sensibilitatea variaza de la persoana la persoana. Durerile nu se prelungesc si dupa efectuarea examenului. Pe locul unde s-a intervenit se aplica un pansament compresiv. Este bine sa fie evitate pentru o perioada, pâna la cicatrizarea completa, baile (mai ales cele la bazin), pentru a minimaliza riscul unei infectii.

Când sunt gata rezultatele?

 Mostrele de tesut urmeaza a fi analizate de specialisti la laborator. Rezultatele sunt comunicate de regula dupa 8-10 zile de catre medicul care a recomandat examenul, care va va da si interpretarea lor. In caz de urgenta, este posibil ca ele sa parvina si dupa numai 48 de ore.

Examenul implica riscuri sau prezinta contraindicatii?

 In ciuda pansamentului compresiv, un mic hematom poate aparea dupa efectuarea punctiei. Nu exista a priori contraindicatii.

Principiul punctiei

 In functie de metoda aleasa, medicul radiolog va efectua sub control vizual o prelevare de celule (citopunctie) sau de tesut (punctie-biopsie) la nivelul zonei suspectate.  Acestea vor fi ulterior analizate.

De retinut

 – Indiferent de tehnica utilizata, sunt posibile mai multe prelevari de tesut mamar.
 – Acest examen destul de simplu permite evitarea actelor chirurgicale inutile. De asemenea, poate constitui un important ghid pentru chirurg inainte de efectuarea interventiei chirurgicale si deci sa amelioreze calitatea actului in sine.

GABRIEL TUDOR