Umorul si absurdul

joi, 01 iunie 2017

Artistul francez Marcel Duchamp (1887-1968) este autorul lucrarii „Nud coboara scara” (1912). Desi este un ansamblu haotic de figuri geometrice în care domina cilindri, conuri si paralelograme – deci este un ulei pe pânza asociat curentului cubist –, vizitatorii l-au respins. Se întâmpla la Paris, la expozitia Salonului Independentilor.

 Duchamp nu s-a dat batut si, încurajat de achizitionarea operei de catre un celebru cuplu de colectionari americani (Arensberg), s-a lasat expus la Philadelphia Museum of Art. Numai ca artistul vizionar a primit un nou dus rece din partea criticilor, care caracterizau „Nudul” ca fiind expresia unui „cubism impregnat cu futurism”. Era o exprimare elitista si îngaduitoare, deoarece unul dintre organizatori i-a transmis sa-si retraga pânza sau sa-i schimbe titlul, caci era prea „literar”. Furios, Duchamp si-a luat lucrarea si a plecat val-vârtej cu un taxi... spre New York. Aici, la a treia încercare (la Armory Show), a fost lovit de o alta caracterizare, poate cea mai severa. Un critic scria în New York Times (publicatie cu mare autoritate într-ale artei, si nu numai) ca „Nudul care coboara scara” pare „o explozie la o fabrica de rumegus...”

 Acesta a fost surprinzatorul si neîntelesul Marcel. Fiind un adversar neobosit al „artei pentru retina”, Duchamp si-a finalizat perioada cubista cu o alta lucrare la fel de ermetica pentru iubitorii clasicismului. Este vorba despre „Mireasa dezbracata la piele de catre flacai” (1913), în care formele geometrice, ba precise, ba imprecise sunt realizate cu ulei asociat cu foite de plumb, fire electrice, praf, totul depus pe doua oglinzi alaturate. Titlul final a fost „Marea sticla” si artistul vorbea despre a patra dimensiune, despre logica si sens al dragostei, despre guvernarea materiei. De altfel, inspirat si de teoriile lui Henri Poincaré („obiectele sunt doar relatii între obiecte), Duchamp a perseverat în arta-stiinta si s-a alaturat entuziast dadaistilor si altor vizionari revoltati care initiasera „marea cotitura în arta”.

 Modernismul obsesiv al lui Marcel Duchamp (inclusiv arta din obiecte gata facute) a atins limitele unui umor negru cu care trebuie sa fim foarte atenti, ca sa nu râdem în loc sa plângem. Ma refer si la parodia „Mona Lisa” (femeia cu mustata si barbison), care poarta si inscriptia zisa umoristica „L.H.O.O.Q”, care fonetic, în franceza, se citeste „Elle a chaud au cul” (Ea are fundul înfierbântat). Era o referire freudiana (?) la homosexualitatea lui Leonardo da Vinci!

 Copil neastâmparat toata viata, Marcel Duchamp s-a deghizat în femeie (sub pseudonimul Rose Sélavy) si i-a pozat lui Man Ray si apoi a conceput compozitia „De ce nu stranuta Rose Sélavy”, în care admiram o cusca plina cu cuburi de zahar, trabucuri si un termometru oral. Este o capodopera a artei gata-facute. Naturalizat american (1955), Duchamp a fost un sahist respectat si-l sfatuia pe Bobby Fischer sa traiasca precum un calugar...

PAUL IOAN