O istorie „scrisa” pe piele

joi, 01 iunie 2017

Când, în 1897, Karl von den Steinen, tânar medic pasionat de civilizatiile polineziene, a ajuns în insulele Marchize, tatuajele erau deja interzise de circa zece ani. Misionarii le cerusera bastinasilor sa-si acopere trupurile cu o roba larga de bumbac, acea „roba a misiunii” impusa femeilor în coloniile franceze din Oceania. De asemenea, au interzis desenele gravate pe pielea barbatilor, care le puneau atât de bine în valoare corpurile.

Miraculoasa lume interzisa

 Nu e vorba doar despre o problema de pudoare. Calugarii stiau ca desenele respective nu erau decorative: ei invocau forte obscure, spirite puternice, nu tocmai compatibile cu cuvântul lui Christos. Von den Steinen însa nu a pierdut timpul si, timp de sase luni, a strabatut arhipelagul reproducând în caietele sale sute de tatuaje, detaliu cu detaliu, încercând sa-si explice semnificatia lor. Pentru aceasta, el a mers „în toate zonele locuite din cele sase insule, escaladând piscurile abrupte ale muntilor pentru a trece dintr-o vale în alta, ceea ce m-a facut sa pierd 20 de kilograme”, dupa cum scria cu sinceritate în 1924 în prefata cartii sale „Bastinasii din Marchize si arta lor”.

 Tatuajul protejeaza individul împotriva bolilor, împotriva pierderii energiei sale interne (mana) si proclama identitatea acestuia. Tatuajul este garantia succesului, a recunoasterii sociale si a admiterii în clan. De altfel, volumul consacrat tatuajului este edificator: exista acolo o multitudine de imagini riguros repertoriate si legendate, precum si un vocabular. Astfel, în aceste reprezentari geometrice, în curbe, în cercuri trebuie vazute flori si oameni, nori, sopârle si broaste testoase.

Traditia reînvie din cenusa

 Nimic decorativ în alegerea motivelor. Departe de a fi un simplu „vesmânt” adaptat tarilor calde sau un capriciu estetic, tatuajul era asociat intim cu marile etape ale vietii. Pe pielea sa, un bastinas din Marchize si-a scris propria istorie, locul sau în familie, rangul în cadrul clanului, invoca protectie si participa astfel la coeziunea grupului. O alta surpriza este aceea de a descoperi ca unele corpuri sunt tatuate literalmente din cap pâna-n picioare, fara îndoiala un privilegiu rezervat conducatorilor si demnitarilor.

 Prin interzicerea practicarii tatuajului, misionarii nu au facut altceva decât sa suprime ceea ce ei vedeau ca fiind o superstitie, privându-i pe bastinasi de un cod care administra relatiile dintre locuitorii acestui arhipelag. Constienti de acest lucru, artizanii au început sa reproduca desenele tatuajelor pe obiectele realizate în atentia vizitatorilor, unelte de lemn, tesaturi, bastoane, vesminte, obiecte casnice etc.

 Ulterior, introducerea fierului în comunitate a permis dezvoltarea pirogravurilor pe bambus – un suport care ofera avantajul rezistentei sporite la trecerea timpului. Astazi, o noua generatie de artisti se remarca. Dupa ce s-au inspirat din tatuajele maori si samoane, exportate masiv în afara Pacificului, acesti maestri în tatuaj din Marchize reînvie atât formele, cât si sensurile uimitoarelor istorii scrise pe trupuri. O dovada ca traditiile autentice nu pot fi îngenuncheate de vremelnicele masuri obtuze impuse cu forta.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU