Grasimi īn sānge

joi, 01 iunie 2017

Dislipidemiile reprezinta cresterea peste valorile normale a „grasimilor” din sânge. Ele au doua forme: primare (3%) si secundare (20%). Câteva cauze ale dislipidemiilor secundare sunt: obezitatea, diabetul zaharat, abuzul de alcool, hipotiroidia, anumite medicamente (unele diuretice si beta-blocante neselective).

 Cresterea trigliceridelor reprezinta un alt potential factor de risc independent, iar depistarea trebuie realizata cât mai devreme, înaintea instalarii bolii cardiovasculare, precum în cazul infarctului miocardic. Odata diagnosticata, se continua cu tratamentul dislipidemiei, care se bazeaza pe medicamente, dar si pe schimbarea stilului de viata. Tratamentul cu medicamente trebuie continuat pe tot parcursul vietii, însa pacientii trebuie sa stie ca ele au si reactii adverse, precum inducerea diabetului zaharat. Din acest motiv, schimbarea stilului de viata este esentiala, fiind primul pas pentru a evita medicamentele.

 Recomandarile minimale de activitate fizica sunt: 30 minute/zi de exercitiu moderat (150 minute/ saptamâna) sau 15 minute/zi de exercitiu intens (75 minute/saptamâna). Dieta ar trebui sa cuprinda cereale integrale, legume si fructe, peste, carne de pasare, carne rosie slaba, lactate cu continut redus de grasimi etc.

 S-a remarcat ca acizii grasi omega-3 din soia si peste sunt mai eficienti în reducerea colesterolului si a trigliceridelor decât acizii omega-6 din uleiul de floarea-soarelui. Aportul de glucide ar trebui limitat la cereale integrale, fructe si legume. Zaharul nu este indispensabil oamenilor, astfel ca se recomanda reducerea consumului acestuia la 5% din totalul caloriilor zilnice, dar si o politica de suprataxare a sucurilor si a bauturilor dulci pentru descurajarea consumului.

 Obezitatea si sedentarismul, care au crescut foarte mult în România în ultimii ani, în special la copii, poate induce diabet zaharat precoce, ce predispune si el la boli cardiovasculare. Medicamentele de baza continua sa faca parte din clasa numita statine. Pentru a se obtine rezultate optime, acestea trebuie administrate în mod constant si continuu. Pe lânga efectul de scadere a colesterolului, ele au si alte efecte favorabile, antiinflamatorii si antioxidante asupra microcirculatiei.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU