Georges Brassens, artistul recalcitrant si timid

joi, 01 iunie 2017

Cariera artistica a lui Georges Brassens se datoreaza tot unei femei: de data aceasta celebra cântareata Patachou. Ea accepta sa cânte doua cântece compuse de Brassens în cabaretul ei din Montmartre, invitându-l apoi pe scena. În 1952 îi apare primul disc la casa Polydor, cântecul Le Gorille provocând un adevarat scandal. Oricum, despre Brassens se spune ca a fost cel mai cenzurat cântaret francez. Un alt interzis la radio si tv a fost Putain de toi (Putoare ce esti), de altfel o melodie splendida!

 Ca sa continuam detaliile picante pomenite numarul trecut, sa spunem ca în camaruta lui din casa iubitei Jeanne, Brassens traia si alte aventuri erotice vinovate, cel putin pentru ochii Jeannei. Rezultatul, alte cântece splendide. În care sunt amintite întâlniri amoroase pasagere, dar profunde, de neuitat. Una din aceste melodii este Furtuna (L’orage) cu un text pe care am încercat sa-l traduc ca pe un poem cu rima alba:

 Vorbeste-mi despre ploaie si nu despre vremea frumoasa / Vremea senina ma dezgusta, îmi scrâsnesc dintii de angoasa / Albastrul senin ma înfurie la culme / Fiindca cea mai mare iubire care mi-a fost data pe pamânt / I-o datorez vremii urâte, i-o datorez lui Jupiter, / Mi-a venit de la un cer plin de nori furiosi / Într-o seara de noiembrie, rostogolindu-se pe acoperisuri / S-a pornit o adevarata furtuna din Brest, cu urlete de dihor / Si-a aprins focul de artificii / Sarind din pat în capotul de noapte / Vecina mea, înspaimântata a batut la usa mea / Cerându-mi tremurând o mâna de ajutor / „Sunt singura si mi-e frica, deschideti-mi, fie-va mila / Sotul meu tocmai a plecat pentru a-si vinde produsele / Sarmanul mercenar nefericit / Fortat sa doarma pe coclauri când vremea se strica / Doar pentru simplul motiv ca este reprezentant / Al unei fabrici de paratrasnete” / Iar eu, slavind numele lui Benjamin Franklin / Am pus-o la adapost în bratele mele dragastoase / Iubirea a ramas sa faca tot restul / Sarmanul, el care planta paratrasnete peste tot / Tocmai pe propria casa a uitat sa planteze unul / Greseala cum nu se poate mai nefericita / Si când Jupiter s-a mutat prin alte parti / Frumoasa, învingându-si în cele din urma teama / Si capatându-si pe loc curajul, / S-a reîntors acasa pentru a-si ajuta sotul sa se usuce / Nu înainte de a-mi da întâlnire în zilele ploioase / Întâlnire cu ocazia urmatoarei furtuni / Începând din acea zi am fost cu ochii numai pe sus / Nu faceam altceva decât sa privesc bolta cereasca / Pândeam trecerea norilor / În asteptarea unui stratus, a unor nimbus / Faceam ochi dulci celor mai firavi cumulus / Dar ea n-a mai venit la întâlnire / Bunul ei de sot a reusit asa de bine în afaceri / A vândut în seara aceea atâtea bucati de fier / Încât a devenit peste noapte milionar / Si pe ea a dus-o în tari cu cerul mereu senin / Tari tâmpite unde nu ploua niciodata / Unde n-a vazut nimeni vreun fulger. / Dumnezeu mi-a dus povestea mai departe, batând toba / I-a vorbit despre ploaie, despre vremurile bune / Carora le-am facut fata împreuna / Si i-a mai povestit cum un fulger ucigas / A scrijelit în mijlocul inimii mele desenul / Unei mici flori care îi seamana.

 Iata, pentru cei care n-au apucat sa asculte în tinerete, acum 30 de ani, melodiile lui Georges Brassens, poate ca a venit timpul sa faca acest pas, ca o calatorie intima în lumea poeziei de calitate. Un antidot, în fond, al zilelor pe care le traversam azi!

GEORGE CUSNARENCU