Starul sezonului

luni, 29 mai 2017

Buzele mate sunt starul sezonului in materie de machiaj. Respectand sfaturile specialistilor, in cazul nostru Céline Molet, veti reusi repede si bine aceasta performanta. Mai exact, aveti nevoie de 4 minute pentru a va ruja „ca la carte”. Dimineata, cand „sariti” din pat, aplicati un balsam pe buze, si-l lasati sa actioneze cat „va invartiti” cu alte treburi matinale. Urmeaza o exfoliere usoara, cu un balsam scrub.

 Efectuand miscari circulare reusiti sa eliminati celulele moarte si sa lasati o gura impecabil de catifelata. In timp, cu aplicarea balsamului si cu exfolierea ati pierdut 1 minut si 30 de secunde. Acum aveti nevoie de 1 minut pentru a trasa conturul buzelor cu un creion in aceeasi nuanta cu rujul. Incepeti din coltul extern al buzelor spre centru. Apoi va sunt necesare 20 de secunde pentru a aplica rujul pe buze. Pentru conturarea perfecta a buzelor, acesta ar trebui sa fie ascutit. Si mai simplu este daca folositi un ruj de buze lichid, cu un aplicator usor de manuit.

 La sfarsit, timp de 1 minut, corectati eventualele neregularitati, inlaturati surplusul de ruj si, cu o pensula fina imbibata cu fond de ten, dati o tusa discreta.

ECATERINA BATRANEANU