Umbrele tristetii

luni, 29 mai 2017

Cand spunem „Gioconda”, „Rasarit de soare”, „Impresie”, „Floarea Soarelui” sau „Domnisoarele din Avignon”, stim cu ce urias maestru avem de-a face. Dar cand ne amintim de Rembrandt (1606-1669), poate ca primul lucru incrustat in memorie este memorabila „Lectie de anatomie a dr. Nicolaes Tulp” – capodopera finalizata in 1632, pe cand geniul din Leiden avea numai 26 de ani. E bine sa retinem titlul complet, pentru ca aceasta terifianta panza (2,16 x 1,69 metri) este plina de conotatii apreciabile si, totodata, reprezinta un fel de premonitie a tristetii de moarte care-l va acapara treptat pe marele pictor olandez.

 Personajul principal este dr.Nicolaes Tulp, lider al breslei chirurgilor si primar de Amsterdam. Asa cum se obisnuia in epoca, Rembrandt a fost solicitat sa execute aceasta panza chiar de membrii breslei. Pe de alta parte, toti cei care asista la „Lectie” sunt persoane importante ale orasului, care au platit autorul pentru a fi portretizate – dupa cum se observa, unii privesc direct spre pictor si nu spre cadavru. Este important de spus ca nu dr.Tulp a facut disectia bratului stang, ci unul dintre asistentii sai. Din cauza functiei sale inalte, acest doctor nu facea decat o singura lectie de anatomie pe an in public, asa cum era cutuma epocii. Si intotdeauna era vorba despre un criminal executat de curand.

 Rembrandt stia si cine era nelegiuitul: Aris Kindt, care fusese condamnat pentru talharie si spanzurat la 16 ianuarie 1632 – data la care se desfasoara si „Lectia”. Aceasta debuteaza cu un brat pentru ca Aris Kindt mancase copios inainte de executie... Totul se desfasura in sala unui teatru si publicul putea intra contra cost. Chipul talharului este acoperit de asa-zisa „umbra a mortii”, o inventie a lui Rembrandt care completeaza clar-obscurul preluat de la Caravaggio.

 De ce „Lectia” a fost o sumbra premonitie? Dupa doi ani, in 1634, maestrul se casatoreste cu Saskia. Pana in 1640, aceasta naste trei copii care mor inainte de a implini un an: Rumbartus, Cornelia I si Cornelia a II-a. Abia in 1641 se naste fiul Titus, care va muri si el, la 27 de ani, inainte de decesul tatalui. Rembrandt avea sa se stinga in 1669, la un an dupa Titus. Nepoata lui Rembrandt, Titia (fiica lui Titus) avea sa moara la 46 de ani si cu ea linia genealogica a maestrului se opreste. Simpla enumerare a disparitiilor indurate de marele maestru al „Epocii de aur a picturii olandeze” poate explica de ce Rembrandt nu zambeste in cele peste cincizeci de autoportrete ale sale (totalul de 90 este datorat copiilor facute de ucenici).

 O culme a tristetii si disperarii artistului este exprimata si de urmatorul fapt: intuind ca fiul sau Titus va muri inaintea sa, il roaga pe acesta sa il treaca in testament, pentru ca pictorul ajunsese la faliment... Rembrandt a fost un monument al tristetii cronicizate, pe care doar talentul l-a ajutat sa reziste pana la 63 de ani... si o eternitate.

PAUL IOAN