Reactia in caz de accident rutier

luni, 29 mai 2017

Nu exista nici macar o zi, si cu precadere la sfarsit de saptamana si in perioadele sarbatorilor legale, in care sa nu se produca accidente pe sosele, soldate cu morti si raniti. Dincolo de statisticile absolut infioratoare si de cauzele inacceptabil de diverse, o alta realitate regre-tabila face ca numarul victimelor sa nu scada: cei mai multi conducatori auto nu stiu cum ar trebui sa reactioneze in urma unui asemenea eveniment nedorit. Iar, din pacate, graficele nefaste cresc an de an.

 In caz de accident rutier, primul pas ar trebui sa devina reflex: apelarea numarului de urgenta 112. Expertii avertizeaza insa ca de fapt o triada de elemente sunt de urmarit in cel mai scurt termen cu putinta: protejare, alertare, ajutor. Plasarea protectiei chiar inainte de alarmare e motivata de necesitatea evitarii asa-numitelor supraaccidente (accidente in lant cauzate de primul), care ar putea fi mai grave decat cel „de baza”. Persoana care intervine trebuie sa-si puna vesta reflectorizanta, sa semnaleze accidentul la o distanta rezonabila inainte de locul impactului, apoi sa se retraga intr-un loc sigur si abia atunci sa cheme ajutoare, carora le va preciza cat mai fidel ce s-a intamplat.

 Aceste ajutoare specializate pot fi echipele medicale, cele ale masinilor de descarcerare, pompierii etc. Ele pot chiar sa-l ghideze prin telefon pe apelant pentru a efectua primele actiuni necesare – sa spunem, primul ajutor acordat victimelor –, dupa caz. Foarte important este si ca apelantul sa nu inchida telefonul pana nu i se spune din partea ajutoarelor apelate.

 Scoaterea sau mentinerea ranitilor din/in vehiculul avariat depinde de situatia concreta, de tipul leziunii etc. Desigur, victima nu trebuie imobilizata inutil, deoarece – de exemplu – poate avea coloana vertebrala fracturata. In schimb, anumite rani necesita interventie speciala de urgenta (oprirea unei hemoragii, masaj cardiac s.a.), pentru ca persoana respectiva sa supravietuiasca pana la sosirea ambulantei, deci cateva mi-nute ce se pot prelungi imprevizibil.

 Toate aceste informatii succinte includ un mesaj cat se poate de clar: fiecare conducator auto trebuie ca, macar o data, sa urmeze un curs de prim ajutor in caz de accident rutier. Inexistenta pana acum in legislatia de profil de la noi, o asemenea prevedere se afla in prezent in atentia legislativului roman.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU