Suferintele artistului

joi, 20 aprilie 2017

Venit din nordul Frantei la Paris, la 18 ani, Nicolas Poussin (1594-1665) nu se remarca imediat în cercurile înalte ale pictorilor favoriti ai clerului si anturajului regal. Foarte talentat, acest „outsider” este apreciat în cercuri flamande pariziene si intra în vâltoarea controverselor stilistice. Academismul voia sa puna stapânire pe elita pictorilor si viitorul artistilor francezi era în cumpana.

 Astfel a nimerit uriasul talent care era Poussin într-o concurenta artistica având reguli discutabile. Marele rival era Simon Vouet, pictorul cu largi vederi de expansiune a barocului italian (adoratorii lui Caravaggio) si admirator al lui Veronese si Carracci. Acest promtor al barocului francez, cu influente italienesti, a fost unul dintre cei mai aprigi critici ai lui Poussin, care era mai tânar cu patru ani. Între cele doua orgolii, cardinalul Richelieu a fost pus în situatia sa arbitreze. Din pacate, aceasta eminenta cenusie a regelui Ludovic al XIII-lea, acest urias protector al artelor Frantei, initiatorul Academiei Franceze, l-a favorizat pe Simon Vouet. De ce? Familia acestuia facea parte din înalta societate (din anturajul baronului de Sancy) si a avut privilegiul, înainte de Poussin, sa cunoasca barocul italian. Fara sa fim partinitori, trebuie sa admitem ca Vouet este cel care a revigorat pictura franceza de la începuturile secolului al XVII-lea, desi el însusi nu a fost o valoare artistica de talia lui Poussin.

 Consecinta acestor framântari a fost dramatica pentru „provincialul” Poussin. Acesta s-a autoexilat la Roma, unde avea sa creeze o opera exceptionala pentru personalitati religioase si civile din Italia. Si, în timp ce Simon Vouet era numit prim-pictor al majestatii sale Ludovic al XIII-lea, sarmanul Nicolas Poussin mergea din gazda în gazda prin Roma, în cautarea cercurilor de prieteni care sa aiba aceleasi conceptii artistice cu ale sale. De multe ori bolnav, acest maestru francez de exceptie nu are timp de viata personala si se casatoreste întâmplator cu fiica unei gazde (nu a avut copii).

 Ultima tresarire de orgoliu pentru nefericitul Poussin este ordinul verbal foarte categoric al cardinalului Richelieu de a veni la Paris pentru câteva comenzi „de urgenta”. Artisul ezita, nu mai voia sa auda de Paris, si atunci regele face o mutare decisiva: îl numeste prim-pictor al breslei, dar fara sa-i stabileasca o pensie (cum facuse cu Vouet). Exilatul accepta si lucreaza intens doar doi ani la Paris – printre altele, „Cina cea de taina” (la Versailles), „Muncile lui Hercule” etc. 

 Dar un nou conflict izbucneste între el si Simon Vouet, care deja era coplesit de marea faima câstigata de Poussin la Roma. „Provincialul” pleaca scârbit din Paris, în pofida insis-tentelor cardinalului Richelieu. Se retrage în Italia si va refuza sa se întoarca la Curtea Frantei chiar si dupa moartea prematura a lui Vouet (1649). Poussin avea sa se stinga în 1665, dupa elaborarea unor colectii exceptionale de pânze, de inspiratie bi-blica. Pentru posteritate,  Nicolas Poussin a ramas unul dintre cei mai prolifici pictori în ceea ce priveste temele din Vechiul Testament.

PAUL IOAN