Lednice-Valtice podoaba culturala

luni, 20 martie 2017

In zona Moraviei, nu departe de orasul Brno din Republica Ceha, la circa 21 de kilometri, o suprafata de peste 199 kilometri patrati, ofera privirilor un arc triumfal roman, o colonada cu capiteluri corintice, nise adapostind vase grecesti si un minaret de 60 metri, cel mai inalt din lumea nemusulmana. Este Lednice-Valtice. Toata aceasta aglomerare de frumusete, acest cumul de podoabe arhitecturale intr-un loc devenit una dintre cele mai populare atractii din tara, constituie cea mai mare amenajare peisagistica din Europa. Este opera unor eforturi si a unor pasiuni manifestate incepând de la mijlocul secolului al XIII-lea, când familia Liechtenstein a devenit proprietara satului Lednice, unde a construit o fortareata. A fost o munca dificila pentru ca terenul era mlastinos din cauza frecventelor revarsari ale râului din zona.

 Familia, de origine austriaca, a dovedit un excelent simt diplomatic si cu abilitate si tact si-a sporit proprietatile, mai ales din 1654, dupa Razboiul de 30 de Ani, când a confiscat de la aristocratia protestanta teritoriile invecinate cu Valtice si Breclav. De mentionat ca in Valtice exista deja un castel, iar la Braclav se stabilise aristocratia protestanta.

 Fortareata medievala de la Lednice a fost transformata intr-un castel renascentist, inconjurat de o gradina admirabil impodobita dar posesiunile familiei au atins un adevarat punct culminant un secol mai târziu, când in fruntea familiei era Carlo Eusebio Liechtenstein, un mare iubitor si cunoscator de arta, autorul unui „Tratat de arhitectura”. El si-a dorit un castel stralucitor la Lednice, angajându-l in acest scop pe arhitectul Johan Bernhard Fisher von Erlach. Arhitectului i s-a cerut construirea unei resedinte baroc, inconjurata de un parc alcatuit din mai multe sectiuni si anume sase parti presarate cu statui si fântâni.

 In acelasi timp l-a angajat pe arhitectul toscan Domenico Martinelli pentru reconstructia de la Valdice si colaborarea cu Fisher, care nu s-a realizat. In 1715 s-a construit un drum de piatra cu o lungime de 6 kilometri legând cele doua proprietati. Fiecare generatie a contribuit la infrumusetarea peisajului si o intâmplare ciudata si amuzanta in acelasi timp s-a petrecut in secolul al XVIII-lea. In 1797 Alois Josef I de Liechtenstein a dorit sa construiasca o biserica dar s-a lovit de rezistenta celor din Lednice. Drept razbunare a ridicat faimoasa moschee in care 302 trepte te duc in vârful minaretului de unde ti se ofera o splendida priveliste, in zilele insorite putându-se vedea chiar turnul Catedralei Sfântul Stefan din Viena. In acelasi an, pentru a marca pacea dintre Napoleon si arhiducele Carol de Habsburg s-au construit un obelisc si un castel medieval.

 In secolul al XIX-lea pentru a sublinia rolul de relaxare al locului a fost ridicata Capela Sfântului Hubert, patronul vânatorilor. Acesteia i s-au adaugat alte constructii incarcate de simboluri: templele lui Apollo si Diana si o ferma care produce furaje pentru cai.

 Parcul detinea lacuri artificiale cu 15 insule populate de pasari rare, iar botanistul Der Scott a contribuit din plin la imbogatirea acestora cu un numar imens de plante exotice pe lânga cele existente aici. A fost construita mai intâi o oranjerie – singura din tara – si apoi o sera iar in 1926 intr-o cladire de pe malul unuia dintre lacuri s-a infiintat o statie biologica.

 Dupa Cel de al Doilea Razboi Mondial, familia Liechtenstein s-a retras in micul principat dintre Austria si Elvetia lasând in urma aceasta bijuterie peisagistica numita pe drept „Gradina Paradisului”. Aflata sub protectie UNESCO este considerata, pe buna dreptate, exemplu de creativitate umana si daruire in slujba artei si a frumusetii in general.

IRINA STOICA