Cel mai izolat trib din lume

joi, 02 februarie 2017

Dupa devastatorul tsunami din 2004, soarta triburilor de pe mica insula Sentinele, apartinând de Arhipelagul Andaman, a ramas un mister, putini mai sperând ca acestia sa fi scapat teferi de pe bucata de uscat aflata în calea cataclismului. Totusi, când un elicopter a survolat insula, un bastinas a aparut amenintator din jungla pe plaja, aratând prin gesturi un mesaj fara echivoc: „Nu avem nevoie de voi aici!” Dintre milioanele de persoane afectate, cei de pe Sentinele au fost singurii care nu au avut nevoie de ajutor.

Vârsta – 60.000 de ani!

 Se pare ca acesti oameni sunt cei mai izolati de pe întreaga planeta. Se crede ca ei sunt descendentii primelor populatii care au parasit Africa si care traiesc pe insulele Andaman de 60.000 de ani, particularitatile limbii pe care o vorbesc indicând faptul ca nu au avut contacte cu alte grupuri umane de milenii întregi. Ceea ce nu înseamna însa ca traiesc ca acum 60.000 de ani.

 Desi sunt deseori descrisi ca salbatici din „epoca de piatra”, în realitate ei îsi confectioneaza unelte si arme din metalul recuperat de pe epavele vapoarelor esuate pe recifurile insulelor din împrejurimi. În acelasi timp, cunoscatorii zonei spun ca în mod eronat cei din Sentinele sunt descrisi ca primitivi retardati, iar ostilitatea lor fata de straini ar fi „de înteles”, câta vreme nici lumea din afara nu face mare lucru împotriva violentei si a lipsei de respect fata de semeni.

 De pilda, în 1879 un cuplu de vârstnici si câtiva copii au fost dusi fortat în principala localitate a arhipelagului, Port Blair. Ofiterul colonial responsabil de rapire a afirmat ulterior ca batrânii s-au îmbolnavit si au murit, iar copiii au fost trimisi acasa „încarcati de daruri”. Fara a manifesta regrete pentru moartea celor doi el a plusat, remarcând pur si simplu ca bastinasii din Sentinele aveau o atitudine „absolut idioata în atitudine si comportament”.

Efectele unor strategii cinice si devastatoare

 De-a lungul anilor s-a invocat ideea unui pericol aproape iminent cauzat de bolile care ar afecta comunitatea respectiva. În anul 1990 însa, guvernul indian a realizat un film pe insula Sentinele, în cursul unei expeditii considerate si denumite „contact”, care poate ajuta opinia publica sa înteleaga care este adevarul despre aceasta populatie – totusi – unica în lume. Din documentarul respectiv reiese în mod cert ca membrii tribului sunt sanatosi, activi si vigurosi. si aceasta, în contrast evident cu celelalte populatii ale Arhipelagului Andaman, care au „beneficiat” de „ajutorul dezinteresat” primit dinspre civilizatia occidentala.

 Un singur exemplu: un mare numar din membrii triburilor Onge si Marii Andamanezi a fost efectiv exterminat, iar cei ramasi sunt strâns dependenti de ajutoarele primite de la statul indian pentru a-si putea duce traiul de pe o zi pe alta. De altfel, de multe secole putem vorbi despre un asemenea sprijin ipocrit din partea unei lumi autonumite civilizata, de fapt scopurile de baza fiind masacrarea bastinasilor tarâmurilor ocupate prin forta si jefuirea acestora de bogatii si de materii prime. Un aspect despre care vom mai vorbi.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU