Strigatul rupe tacerea

joi, 26 ianuarie 2017

În romanul intitulat „Voi scuipa pe mormintele voastre” (1946, Boris Vian semnat cu pseudonimul Vernon Sullivan), unul dintre personaje enumera mai multe capodopere pe care „chiar si un criminal în fata ghilotinei ar trebui sa le cunoasca”. Printre acestea se afla opere precum „Guernica” (Pablo Picasso), „Persistenta memoriei” (Salvador Dalí), „Mona Lisa” (Leonardo da Vinci), „Cele trei Gratii” (Rubens), „Primavara” (Botticelli) etc. Ceea ce ne intereseaza pe noi, în acest context, este faptul ca la vremea aparitiei bizarului roman al lui Vian era la moda una dintre cele mai percutante picturi ale secolului XX: „Strigatul” („Skirk” în norvegiana), capodopera multdiscutata a lui Edvard Munch. Constientizând impactul emotional al lucrarii, Munch a realizat patru copii, între 1893 si 1910.

 Asa cum sta bine unui pictor din epoca moderna, lucrarea are si o explicatie menita atât sa-i creasca faima, cât si sa-i sporeasca misterul. Munch spunea, ca un poet care recita în fata unui auditoriu entuziasmat, ca, într-o seara, i s-a parut ca soarele împrastie sânge peste fiord si ca aude natura cum striga de durere... Magnifica reclama, deliberata sau nu! Iar postumitatea i-a dat dreptate. Proprietarul care achizitionase „Strigatul” cu 80 de milioane de dolari, l-a revândut cu 119 milioane $, în 2012 (este vorba despre a patra varianta).

 Marea arta a lui Munch, chiar si pentru cei care nu sunt „extaziati” de operele lui, consta în faptul ca si-a exteriorizat convingator (cel mai adesea, desi exista si „mici rateuri”) propriile trairi în situatii critice sau cel putin delicate. Este limpede ca avem de-a face cu un om sensibil peste medie, însa nu toti criticii sunt dispusi sa accepte descarcari sufletesti acute în stilul Munch. Poate ca definitoriu pentru spiritul în care acest mare talent norvegian a creat este însusi autoportretul din 1895 (când avea 32 de ani). Expresia figurii lui este aidoma cu aceea a unui barbat care deschide usa si în prag îi apare un bandit cu cagula... Starile sufletesti apasatoare l-au determinat pe Munch sa se interneze la clinica dr. Daniel Jacobson, pentru opt luni. Asa cum se stie din acea perioada, el a primit „o corectie a personalitatii, prin dieta si tratament electric”. A iesit de acolo mai putin pesimist si mai plin de viata. De mare ajutor psihologic i-a fost si acordarea titlului de „Cavaler al ordinului regal Sf. Olav”, pentru „merite în arta”. Urmând sfatul medicului, a încetat sa bea în public, caci avea accese de furie. Înseninatul Edvard Munch a reusit apoi sa sensibilizeze lumea artei din New York si a expus pentru prima oara acolo în 1912.

 Artistul rezista Primului Razboi Mondial si „gripei spaniole” (1918-1920, care a ucis 500 de milioane de persoane pe glob). Când nazistii au invadat Norvegia, în 1940, Munch avea 76 de ani si se temea de confiscarea lucrarilor ascunse în resedinta. Pentru Hitler, artistul era un „degenerat”. A murit în 1944 si din fericire o buna parte a operelor a ramas la Oslo.

PAUL IOAN