Craciunul, un drum milenar

marşi, 27 decembrie 2016

 Aniversarea Nasterii lui Iisus nu a avut, în primul mileniu de crestinism, un drum neted, ci dimpotriva, unul cu poticneli. Doua mari probleme teologice au fost dezbatute de Parintii Bisericii: sa fie sau nu celebrata Nasterea si care sa fie acea data a Nasterii.

Controverse

 Primul mare teoretician crestin care a promovat data de 25 decembrie a fost Sextus Julius Africanus, care în a sa lucrare „Cronologia” (anul 225 d.Ch.) evalueaza perioada de 5.500 de ani de la Creatie pâna la Iisus. A fost un pas urias spre sarbatoarea Nasterii, deoarece Evangheliile canonice nu vorbesc despre data si anul acesteia. În acelasi secol al III-lea d.Ch., Origen, unul dintre Parintii Bisericii, se opune ideii de sarbatoare a Nasterii Mântuitorului, deoarece acesta „nu trebuie privit ca un faraon”, adaugând ca „numai pacatosii au astfel de aniversari, nu si divinitatea”.

 Controversele au continuat, mai ales ca 25 decembrie se suprapunea cu festivitatile dedicate unor mari divinitati pagâne precum Ishtar si Mithra. Însa raspândirea crestinismului trebuia sa faca o concesie maselor înca neconvertite. Prima mentiune calendaristica a lui 25 decembrie apare în manuscrisul intitulat „Calendarul lui Filocalus”, elaborat la Roma în 354. Dar în estul Imperiului Roman, lupta ideologica a fost transata în favoarea Nativitatii dupa moartea împaratului Valens, în 378. Astfel, Sarbatoarea Nasterii este introdusa la Constantinopol în 379, la Antiochia în 380 si la Alexandria în 430.

 Arianistii interzic Nativitatea la Constantinopol între 380 si 400, dar este reintrodusa de arhiepiscopul Ioan Chrisostomul („Gura de Aur”). Controversele teologice ale Evului Mediu timpuriu sunt spulberate de Carol cel Mare, care se încoroneaza chiar la 25 decembrie, anul 800, la Roma, binecuvântat de papa Leon al III-lea. O alta piatra de hotar a fost si încoronarea lui William I al Angliei, la 25 decembrie 1066.

Sarbatoare a familiei

 Cronicile Evului Mediu pastreaza la loc de cinste Sarbatorirea Nativitatii din anul 1377, când Richard al II-lea al Angliei a organizat o mare petrecere populara la care s-au consumat 28 de vaci si 300 de oi. Probabil ca atunci au început sa se raspândeasca si cântecele adecvate (colindele) si traditia adunarii familiei la o masa festiva. Dar tot în Anglia, ca urmare a Razboiului Civil, Cromwell si puritanii au interzis Craciunul (între 1647 si 1660), restabilit datorita marilor miscari populare care cereau în mod vehement reoficializarea Sarbatorii Nasterii lui Iisus.

 În SUA, Craciunul a devenit sarbatoare federala abia în 1870. Scriitori precum Charles Dickens, Clement Moore si Hariette Beecher Stowe au generat un interes crescut fata de aceasta sarbatoare în secolul al XIX-lea, în lumea anglo-saxona. Importanta comerciala a Craciunului s-a accentuat înca de la finele secolului al XIX-lea, o data cu generalizarea traditiei cadourilor pentru cei dragi.

 Nota: istoria colindelor de Craciun a fost si ea dificila. Primul cântec de profil (de fapt un imn închinat Nativitatii) ar fi aparut la Roma, în anul 129. Dar textul în limba latina era neînteles de oamenii de rând. Dupa secolul al XIV-lea, probabil, s-a cântat în limbile nationale.

PAUL IOAN